O persoană juridică română primeşte de la o altă persoană juridică română dividende aferente exerciţiului financiar 2006, pentru care societatea care a distribuit dividendele a plătit 10% impozit. Societatea care primeşte dividendele vrea să le repartizeze mai departe acţionarilor/asociaţilor. Până la ce dată trebuie să plătească impozitul şi în ce procentaj?
Daniela Alexandrescu – Iasi
Din punct de vedere contabil, dividendele primite de societatea deţinătoare a titlurilor de participare reprezintă un venit financiar care se va reflecta în rezultatele sale financiare. Din punct de vedere fiscal, potrivit prevederilor Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dividendele primite de la o persoană juridică română constituie venituri neimpozabile.
Prin urmare, entitatea beneficiară a dividendelor îşi va afecta rezultatul financiar cu valoarea acestora în exerciţiul în care s-a făcut repartizarea dividendelor, urmând să facă repartizarea profitului pe dividende către propriii săi acţionari sau asociaţi – în limita profitului realizat şi nu neapărat la nivelul dividendelor primite – abia după încheierea respectivului exerciţiu financiar.
Impozitarea acestora se va face în procentaj de 16% aplicat la suma brută, în măsura în care asociaţii sau acţionarii beneficiari ai dividendelor sunt persoane fizice, sau în procent de 10% atunci când acţionarii sau asociaţii sunt persoane juridice.
Referitor la acest aspect trebuie reţinut că, începând cu 1 ianuarie 2007, în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române nu se aplică impozit dacă beneficiarul dividendelor deţine minimum 15% (respectiv 10%, începând cu anul 2009) din titlurile de participare ale acesteia la data plăţii dividendelor, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii lor. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine plătitorilor de dividende, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi.
Plata şi declararea impozitului, potrivit Codului fiscal, se va face până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a făcut plata dividendelor. Dacă dividendele au fost repartizate, dar nu s-a făcut plata acestora către acţionarii sau asociaţii beneficiari, impozitul pe dividende aferent sumei repartizate va trebui plătit până cel târziu la 31 decembrie a anului în care s-a făcut repartizarea.
Prin urmare, în cazul prezentat de dumneavoastră, dividendele aferente exerciţiului financiar 2006, repartizate în anul 2007 de către societatea care distribuie dividendele, vor afecta rezultatul aferent exerciţiului financiar 2007 al societăţii beneficiare a dividendelor, iar repartizarea acestor sume către proprii săi acţionari sau asociaţi se va face în anul 2008, în limita profitului realizat (dacă societatea înregistrează pierdere în 2007 nu este posibilă nicio repartizare!). Plata impozitului se va face până la 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a făcut plata dividendelor sau până la 31.12.2008, dacă dividendele repartizate ramân neridicate.