„Legea pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…) este neconstituţională prin raportare la art. 16 alin (1) şi art. 56 alin (2) din Legea fundamentală, întrucât prin reglementarea unor sarcini fiscale doar în sarcina unor anumite categorii de contribuabili (…) încalcă principiul fiscalităţii egale şi principiul aplicării juste a sarcinii fiscale (principiul echităţii)”, prevede sesizarea către CCR.
Din examinarea termenilor de la art. 2, alin. 1, pct. 29, respectiv pct. 40 din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, AP a observat că impozitul este definit ca fiind „prelevarea obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă efectuată de către administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes general”, în timp ce taxa reprezintă „suma plătită de o persoană fizică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public”.
Ce susține avocatul poporului
AP menţionează că, legat de obligativitatea existenţei unei contraprestaţii pentru suma reţinută cu titlul de taxă, în jurisprudenţa ei, spre exemplu, Deciziile nr. 176/2003 şi nr. 1202/2010, Curtea Constituţională a precizat faptul că, „în conformitate cu principiile generale ale fiscalităţii, orice taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau lucrare efectuată în mod direct şi imediat de către organe sau instituţii publice”.
„În consecinţă, elementul definitoriu al taxei îl constituie reglementarea unei contraprestaţii pentru suma datorată. Or, din examinarea întregului act normativ nu reiese care este serviciul sau lucrarea efectuată în mod direct şi imediat de instituţii ca o contraprestaţie pentru sumele reţinute cu titlul de taxă. Dimpotrivă, întreaga reglementare converge spre încadrarea taxei sub forma unui impozit, taxa instituită fiind, în realitate, ‘o prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă’, aspecte ce imprimă acestei sarcini fiscale caracterul de impozit”, potrivit AP.
Avocatul Poporului susţine că, în condiţiile în care nu există o prevedere expresă privind destinaţia sumelor reţinute cu titlul de taxă, această sarcină fiscală nu a fost instituită în considerarea unei contraprestaţii datorate de stat, ceea ce este contrar art. 56, alin. 2 din Constituţie, potrivit căruia „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”.
Odată stabilită natura juridică a sarcinii fiscale instituită prin Legea pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal ca fiind un impozit, consecinţele în planul legislaţiei atrag necesitatea respectării de către legiuitor a următoarelor principii: interdicţia dublei impozitări, principiul echităţii, principiul egalităţii fiscale, precizează AP.
„În ceea ce priveşte modul concret de calcul al sarcinii fiscale, observăm că actul normativ criticat operează o reconfigurare a sistemului de impozitare doar în privinţa unei anumite categorii de contribuabili, introducând un sistem de impozitare proporţională progresivă. Prin efectul acestei intervenţii legislative, o parte dintre contribuabili sunt impozitaţi cu o cotă unică de impunere de 10% pe venituri, iar o altă categorie de pensionari sunt supuşi unei duble impozitări constând în cota unică de impozitare de 10%, la care se adaugă o impozitare progresivă pe tranşe de venit, stabilită în funcţie de veniturile totale (pensia contributivă cumulată cu pensia necontributivă)”, arată AP.
Potrivit sursei citate, sistemul de impozitare trebuie să fie acelaşi pentru toţi contribuabilii persoane fizice. „Fără a contesta legitimitatea Parlamentului de a stabili sistemul de impozitare, competenţă recunoscută de art. 61, alin (1) şi art. 139, alin (1) din Legea fundamentală, apreciem că sistemul de impozitare, fie că este unul organizat sub forma cotei unice, fie sub forma impozitării progresive, trebuie să fie acelaşi pentru toţi contribuabilii persoane fizice, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, alin (1) şi art. 56, alin (2)”, subliniază AP.
Conform acestuia, dispoziţiile art. II din Legea pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal conform cărora „prezenta lege intră în vigoare de la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I” au fost adoptate cu încălcarea principiului predictibilităţii legislative în materie fiscală, instituit de prevederile art. 4 din Codul fiscal, în aplicarea căruia „în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea vor intra în vigoare de la data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an”.
