Maria- Cristina Florea, Manager servicii fiscale, Deloitte România
Laura Iancu, Senior Consultant servicii fiscale, Deloitte România
O astfel de măsură a fost așteptată de mediul de afaceri, care a mai sesizat în trecut tratamentul fiscal discriminatoriu al veniturilor din dobânzi obținute de nerezidenții care acordă finanțare în România, în comparație cu cel aplicabil rezidenților români care desfășoară activități similare. În România, conform legislației fiscale în vigoare, persoanele juridice rezidente includ veniturile din dobânzi în baza totală de impozitare pentru impozitul pe profit, având astfel posibilitatea să deducă cheltuielile efectuate în scopul obținerii de venituri impozabile din activitatea de finanțare. Astfel, la momentul determinării impozitului pe profit, persoanele juridice rezidente impozitează cu 16% strict veniturile nete aferente activității de finanțare.
Tratamentul poate fi, însă, diferit în cazul persoanelor juridice nerezidente. În cazul în care acestea au un sediu permanent în România căruia îi sunt alocate veniturile din dobânzi și costurile aferente, se va aplica o taxare netă a veniturilor, similar persoanelor rezidente române. Diferența de tratament apare în cazul persoanelor juridice nerezidente care nu au un sediu permanent în România. Veniturile din dobânzi obținute de nerezidenți din România sunt supuse impozitării cu reținere la sursă în cotă de 16% fară a exista posibilitatea deducerii costurilor generate de activitatea de finanțare.
Principiul neutralităţii în impozitare
Conform Comisiei Europene, această modalitate de impozitare a nerezidenților contravine principiului neutralității măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri care garantează asigurarea condițiilor egale investitorilor, capitalului român și străin. În avizul transmis, se menționează că acest tratament discriminatoriu restricționează libera circulație a serviciilor pentru nerezidenți, care este una dintre libertățile fundamentale garantate la nivelul Uniunii Europene.
Poziția statelor UE privind avizul Comisiei Europene
Astfel de avize motivate privind discriminarea nerezidenților prin prisma impozitării veniturilor din dobânzi au fost transmise de Comisia Europeană începând cu 2008 mai multor țări, precum: Portugalia, Germania, Finlanda, Republică Cehă, Bulgaria etc. Deși în multe cazuri, transmiterea avizului motivat nu a avut niciun efect și Comisia s-a adresat în final Curții de Justiție Europene , state precum Bulgaria și Republica Cehă au ales să își modifice legislaţia internă încă din fazele iniţiale ale procedurii de infringement.
Cazurile care vizau legislația Portugaliei (Comisia vs. Portugalia C 105/08) și a Germaniei (Comisia vs. Germania C-600/10) au ajuns la nivelul Curții de Justiție Europene. În Portugalia, plățile de dobânzi efectuate către instituții financiare nerezidente erau impozitate la sursă cu impozit în cotă între 10% și 20%, aplicat la valoarea brută a venitului, în timp ce veniturile din dobânzi înregistrate de instituții financiare rezidente erau impozitate cu 25% impozit pe profit la valoarea netă a venitului. Similar, în Germania, legislația internă nu permitea fondurilor de pensii nerezidente să deducă costurile operaționale direct legate de veniturile din dividende și dobânzi obținute în Germania, pe când fondurile de pensii rezidente aveau această posibilitate.
Deși a acceptat existenţa unui tratament discriminatoriu, Curtea de Justiție Europeană a respins ambele cazuri, pe motiv că tratamentul discriminatoriu menționat de Comisie se bazează pe prezumții și că aceasta, deși îi revenea obligația probatorie, nu a pus suficiente date la dispoziție. Astfel, Curtea de Justiție Europană a acceptat, implicit, ideea că tratamentul diferențiat este justificat pentru că, în general, nu se poate stabili o legătură directă între veniturile din dobânzi obținute din diverse surse și costurile aferente fiecărei tranzacții în parte. Prin urmare, este mai potrivit ca statul de rezidență care impozitează venitul global să permită deducerea în întregime a costurilor aferente activităților de finanțare.
O altă decizie în același sens a fost emisă în cazul Finlandei (Comisia vs.Finlanda C-342/10), de această dată în favoarea Comisiei. Deși aceasta poate părea la prima vedere contrară deciziilor menționate anterior, Curtea Europeană de Justiţie a reconfirmat, însă, faptul că nerezidenții sunt discriminați față de rezidenți, dacă nu li se permite deducerea unor sume ce generează venituri impozabile. Totuși, în acest caz Curtea Europeană nu a mai invocat lipsa argumentelor plauzibile aduse de Comisie pentru că, spre deosebire de legislația din Portugalia și Germania, legislația internă a Finlandei prevedea o legătură directă între respectivele costuri și activitatea fondurilor de pensii care genera venituri impozabile.
Ce ar fi important de menționat este faptul că deciziile prezentate mai sus nu contravin, în esență, altor decizii emise de Curtea Europeană în trecut pe tema discriminării generate de imposibilitatea nerezidenților de a-și deduce cheltuielile aferente veniturilor impozitate cu reținere la sursă, ci mai degrabă subliniază necesitatea justificării legăturii directe dintre venituri și cheltuieli.
O altă abordare în cazul primirii avizului motivat este schimbarea legislației domestice fără ca situația specifică a respectivului stat să fie judecată de Curtea Europeană. Bulgaria și Republica Cehă se numără printre statele care au ales modificarea legislației interne în urma sesizării Comisiei. Dacă legislația internă a Bulgariei a fost modificată în anul 2010, cu caracter retroactiv, schimbările legislative din Republica Cehă pentru eliminarea discriminării nerezidenților au fost introduse în iulie 2009, fără a avea însă un caracter retroactiv. Conform noilor prevederi din ambele țări, nerezidenților li se permite obţinerea unei rambursări a impozitului cu reținere la sursă pentru diferența dintre impozitul plătit pentru valoarea brută și impozitul care ar rezulta dacă același venit ar fi impozitat după deducerea costurilor aferente. În Bulgaria, valoarea rambursării este însă limitată la valoarea impozitului pentru care nu s-a obținut credit fiscal în țara de rezidență.
România și avizul Comisiei Europene
Din punct de vedere procedural, avizul motivat primit în octombrie este o etapă formală a procesului de infringement deschis României cu privire la discriminarea persoanelor juridice nerezidente, prezentând poziția Comisiei Europene și solicitarea privind conformarea cu legislația comunitară. Termenul în care România poate modifica legislația internă pentru a se conforma cerințelor Comisiei este de două luni. În caz contrar, Comisia Europeană poate sesiza cazul Curții Europene care, prin hotărârea emisă va stabili dacă situația analizată reprezintă sau nu o încălcare a normelor comunitare. În caz afirmativ, statul vizat va fi obligat să ia măsurile necesare pentru a asigura alinierea cu legislația comunitară și să raporteze Comisiei măsurile luate sau vizate. Neconformarea ulterioară poate conduce, în final, la o nouă intervenție a Curții Europene, care poate impune plata unor penalități până la îndeplinirea obligațiilor precizate în prima hotărâre. În contextul în care, în prezent, autoritățile române fac demersuri importante în asigurarea necesarului de fonduri la bugetul de stat, rămâne de văzut ce măsură va fi luată în considerare de România în viitorul apropiat. În cazul în care și România va decide să vină în întâmpinarea avizului Comisiei, legiuitorul ar trebui să modifice legislația internă răspunzând unei serii de probleme practice, precum: modalități privind alocarea costurilor aferente finanțării, stabilirea contribuabilului responsabil pentru obligațiile declarative și de plată ale impozitului cu reținere la sursă (ex. plătitor al venitului – rezident român vs. beneficiar al venitului – nerezident străin), asigurarea unui tratament fiscal similar și altor venituri supuse impozitării la sursă precum venituri din redevențe, servicii etc, asigurarea schimbului de informații între statele membre.
În aceste condiții, rămâne de văzut care vor fi consecințele directe ale atenționării Comisiei Europene privind regimul fiscal discriminatoriu al veniturilor din dobânzi – își va modifica România legislația în viitorul apropiat sau, în caz contrar, va aștepta sesizarea Comisiei față de Curtea Europeană de Justiție și o posibilă intervenție a celei din urmă?
