O largire a bazei de platitori de impozite este, din punctul de vedere al Ministerului Finantelor Publice, un pariu sigur. Persoanele fizice platesc fara gres orice bir li se pune in carca, astfel ca bugetul va avea, fara indoiala, mai multi bani. Intrebarea este: mai multi bani pentru ce?
Politica fiscala nu foloseste la nimic daca nu are o logica oarecare. In cazul de fata, aceasta crestere de impozite nu pare a avea o logica economica evidenta, pentru ca ea nu stimuleaza nimic. Impozitul pe dobanda oferita de banci ar putea avea efecte adverse, determinand romanii sa-si tina banii la saltea, la fel ca in anii 90. Toate teoriile privind dezvoltarea produselor bancare adresate populatiei, toate perspectivele privind lansarea unor instrumente moderne de economisire isi pot pierde orice relevanta. Impozitul pe dividende vine intr-un moment cum nu se poate mai prost, cand piata de capital arata, dupa ani intregi in care s-a tarat la limita supravietuirii, ca poate aduce castiguri interesante, chiar cu riscuri reduse. Impozitul respectiv va determina companiile sa renunte la acordarea de dividende sau, dimpotriva, va reduce substantial valoarea lor. In ambele cazuri, efectul va fi descurajarea investitiilor in piata de capital.
Care este, asadar, logica acestei miscari? Ea nu stimuleaza dezvoltarea serviciilor financiare, nu incurajeaza plasarea economiilor in actiuni ale companiilor romanesti, da peste mana celor care se indreapta catre companiile de asigurari. Toate cele trei piete (de capital, bancara si a asigurarilor) sunt esentiale in orice economie, pentru ca reprezinta principalele vehicule prin care circula si se multiplica banii. Concluzia ar putea fi ca nu exista nici o logica in afara de aceea ca un buget administrat iresponsabil are nevoie de toate veniturile sigure care pot fi inventate, chiar cu pretul de a sugruma industriile amintite.
Intr-un moment in care Statele Unite se pregatesc sa puna in aplicare un plan de stimulente fiscale, cu accent pe eliminarea impozitelor pe dividende, in Romania, Mihai Tanasescu viseaza sa introduca astfel de taxe. In timp ce America a inteles ca un deficit bugetar imens reprezinta un risc ce merita asumat in virtutea dezvoltarii pe termen lung, Guvernul Romaniei nu poate gandi o politica fiscala care sa depaseasca nevoile zilei de maine. Desigur, nu ne putem bate in cifre cu americanii. Dar am putea prelua filozofia lor, care spune ca prosperitatea este direct dependenta de numarul de persoane dispuse sa-si asume riscuri, fie ele legate de investitiile intr-o afacere sau de plasarea banilor in instrumente financiare.
Nu in ultimul rand, este destul de usor de anticipat cine va plati pretul asa-numitei reforme fiscale: clasa de mijloc. Inainte de a apuca sa se nasca, respectiva categorie de romani, vinovata pentru castiguri ceva mai mari, plateste pretul acestei bunastari.
Intrebarea de inceput ramane deschisa: ce incurajeaza politica lui Tanasescu? Probabil ca orice om normal ar intelege ca impozitarea unor venituri este necesara, daca i s-ar explica unde se duc banii. Drama Romaniei este ca banii se duc pe apa Sambetei si este greu sa explici asa ceva unor contribuabili. Bine ar fi ca si contribuabilul sa inteleaga ca, pana la urma, votul sau ar trebui sa sanctioneze astfel de politici fara cap si coada.
