Persoanele care au venituri din activităţi independente vor răspunde în solidar cu firmele cu care lucrează pentru contribuţiile sociale şi impozitele datorate dacă banii încasaţi vor fi asimilaţi câştigurilor salariale, potrivit unui proiect de OUG pentru modificarea Codului Fiscal.
„În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă se aplică regulile de determinare a impozitului şi a contribuţiilor sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază. (…) Orice activitate poate fi reconsiderată drept activitate dependentă în conformitate cu principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute la art. 7, alin. (1), pct. 2. În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit”, se arată în proiectul de ordonanţă, care ar urma să intre în vigoare la 1 iulie.
Astfel, în cazul firme plătitoare aflată în insolvenţă sau care nu achită contribuţiile şi al cărei patrimoniu nu acoperă sumele datorate, beneficiarul veniturilor din activităţi independente, în care sunt incluse şi drepturile de proprietate intelectuală, reconsiderate ca venituri salariale, este pasibil de plata tuturor contribuţiilor, care pot ajunge la aproximativ 80% din veniturile încasate.
Lege interpretabilă
Proiectul de act normativ include o nouă prevedere, prin care Fiscul va avea posibilitatea să reconsidere o activitate ca fiind dependentă şi veniturile asimilate salariilor în funcţie de „orice alte elemente care reflectă natura dependentă a activităţii”, definiţie care oferă o marjă de manevră extrem de largă inspectorilor fiscali.
În Codul Fiscal sunt reluate şi reformulate condiţiile din normele metodologice în care o activitate este considerată independentă, dar sub forma criteriilor prin care o activitate va putea fi reconsiderată ca dependentă, iar veniturile vor fi asimilate salariilor.
„Orice activitate poate fi reconsiderată drept activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul din următoarele criterii: a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru; b) în prestarea activităţii beneficiarul de venit foloseşte baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă şi altele asemenea; c) beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu; d) plătitorul de venituri suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate precum şi alte cheltuieli de această natură; e) plătitorul de venituri suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit”, se precizează în proiectul de ordonanţă.
Tot de la 1 iulie, cota de cheltuieli deductibile pentru venitul net obţinut din drepturi de proprietate intelectuală va fi redusă la jumătate, de la 40% la 20% din venitul brut, aceeaşi diminuare, de la 50% la 25% din venitul brut, urmând să fie operată şi pentru venituri din crearea unor lucrări de artă monumentală.
SURSA: Mediafax
DETALII:
Pentru a vedea textul complet al proiectului, click aici