Alături de criteriile deja cunoscute, din anii anteriori, pentru încadrarea în regimul de impozitare cu 3% a veniturilor, Ministerul Finanţelor a stabilit o condiţie suplimentară pentru micile companii. Potrivit modificării aduse Codului fiscal, acestea pot opta pentru plata impozitului de 3% începând cu anul fiscal următor „dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor“.
Derogare pentru 2011
În acelaşi timp, legea precizează că, pentru 2011, se acordă o derogare de la această interdicţie. Din cauza formulării neclare, au apărut temeri că niciuna dintre firmele care au mai beneficiat de acest tip de impozitare până acum nu ar mai avea dreptul să îl aleagă. Prin umare, Ministerul Finanţelor a venit cu explicaţii. Potrivit acestuia, „opţiunea se exercită, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an pentru care se doreşte aplicarea acestui sistem de impozitare dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege la data de 31 decembrie a anului anterior“.
Având în vedere că opţiunea pentru acest tip de impozitare este anuală, până la data de 31 ianuarie, în funcţie de activitatea din anul precedent, rezultă că plata impozitului de 3% va fi posibilă o singură dată.
„Noua legislaţie privind impozitarea microîntreprinderilor prevede imposibilitatea aplicării regimului fiscal mai favorabil, de 3% pe venituri, în cazul în care condiţiile menţionate în lege nu mai sunt respectate, şi societatea respectivă a mai beneficiat de acest regim fiscal în trecut. Scopul acestei prevederi pare să fie ca firmele să beneficieze o singură dată de acest sistem de impunere“, spune Dan Bădin,tax partner, Deloitte.
Prin excepţie, în 2011 vor fi acceptate şi firmele care au mai fost impozitate cu 3% până în 2009. „Atât companiile care au fost microîntreprinderi în trecut şi care fie nu au mai îndeplinit criteriile impuse, fie au fost trecute în mod automat la plata impozitului pe profit la 1 ianuarie 2010 pot opta încă o dată pentru plata impozitului pe venit. Din păcate, multe dintre companiile care şi-au suspendat activitatea în anii precedenţi pentru a nu plăti impozit minim nu pot opta începând cu acest an pentru plata impozitului pe venit, deoarece nu îndeplinesc condiţia referitoare la numărul de salariaţi. Acestea pot opta însă începând cu următorul an“, explică Sorin Istrate, managing partner, Contexpert.
Excluderea consultanţei
O altă noutate de impact a noii versiuni a impozitului de 3% este eliminarea completă a veniturilor din consultanţă şi management. Până în 2009 inclusiv, micile firme care aveau cel mult 50% din venituri din aceste surse aveau posibilitatea de a alege regimul de impunere cu 3%. Scopul acestei limitări a fost, în momentul introducerii sale, împiedicarea folosirii microîntreprinderii ca vehicul fiscal de plată a salariilor foarte mari fără virarea contribuţiilor la buget. Din păcate, formularea actuală din lege „firmele care desfăşoară activităţi de consultanţă şi management“ lasă loc de interpretări.
„Incertitudinea apare în legătură cu modul în care această prevedere va fi pusă în practică. Mai precis, se pare că e necesară o analiză a obiectului de activitate şi, în al doilea rând, analiza obţinerii efective de venituri din consultanţă şi management. Astfel, nu este clar, momentan, dacă atât o societate care are în obiectul de activitate principal prestarea de servicii de management şi consultanţă, cât şi una care are aceste activităţi obiectul secundar poate opta sau nu pentru acest regim.
Din formularea actuală a legii, se poate înţelege că ambele situaţii sunt excluse. Totodată, pot apărea situaţii în care o societate are în obiectul de activitate (principal, dar mai ales secundar) consultanţa şi managementul, însă nu obţin venituri din aceste activităţi. În interpretarea noastră, „desfăşurarea activităţii” presupune şi încasarea de venituri şi nu ar trebui să existe abuzuri din partea autorităţilor în extinderea sensului legii“, arată Dan Bădin. Regimul de plată a impozitului de 3% va aduce însă avantaje clare pentru firme, în funcţie de specificul activităţii şi de rata profitului.
„Având în vedere modul de calcul al impozitului, această facilitate fiscală este recomandabilă companiilor a căror rată de profitabilitate este mai mare de aproximativ 20%. Practic, este o măsură benefică pentru companiile care activează în domeniul serviciilor, aceste companii având în general costuri mult mai reduse decât cele care activează în alte domenii“, consideră Sorin Istrate.
Clarificări referitoare la aplicarea impozitului de 3% sunt aşteptate până la sfârşitul lunii, când ar trebui să fie publicate normele Codului fiscal.
Impozitul de 3% are o capcană: se va putea plăti doar un an
17 ianuarie 2011, 12:39
Ultima modificare în 17 ianuarie 2011, 14:39
Microîntreprinderile vor putea opta o singură dată pentru plata impozitului de 3% pe venituri, în loc de 16% pe profit. Astfel, micile companii care vor plăti anul acesta 3% vor fi excluse, în anii următori, de la regimul preferenţial de impozitare.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Anvelopele de iarnă vor deveni obligatorii, ceea ce va aduce statului 445 milioane euro
- Sistemul financiar al Spaniei, analizat de FMI
- Corâci, UGIR-1903: Statul încasează anual din vânzarea benzinei şi motorinei peste 12 miliarde euro
- Barroso critică Germania pentru că respinge majorarea fondului de ajutorare pentru statele din zona euro
- Adrian Năstase: Legea „pensiilor nesimţite”, creaţia guvernului condus de Mugur Isărescu
- Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat: Certificatul energetic, un simplu act birocratic
- Turkmenistanul e dispus să aprovizioneze Europa cu gaze naturale
- Ministerul Dezvoltării Regionale a renunţat la sălile polivalente pentru acest an
- Preţul petrolului în Europa a depăşit 100 dolari/baril
- Lista celor 32 bănci participante la Fondul de garantare