De curând a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor proiectul de lege privind introducerea impozitului forfetar în Codul fiscal. Acesta ar urma ca, de la 1 ianuarie 2014, să înlocuiască impozitul pe profit şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor şi ar fi aplicabil numai societăţilor ce activează în anumite sectoare (întreţinere şi reparaţii auto, hoteluri şi alte facilităţi de cazare/camping, restaurante, baruri etc.). De asemenea, impozitul forfetar ar urma să fie aplicabil şi în funcţie de anumite criterii de mărime:
Cifra de afaceri de până la 50 milioane euro sau active totale care nu depăşesc 43 milioane euro;

O pondere a veniturilor din activităţile vizate, în totalul veniturilor, de peste 70%;
Număr mediu de salariaţi mai mic de 250.

Pe scurt, impozitul va fi determinat că suma fixă, calculată în funcţie de anumite criterii (ce nu ţin deloc cont de venitul/profitul obţinut de contribuabil), astfel:
În cazul spălătoriilor şi service-urilor auto, în funcţie de suprafaţa în care se desfăşoară fiecare activitate (spălătorie, vopsitorie, tinichigerie etc.);
În cazul barurilor, restaurantelor, unităţilor de catering şi altor servicii de alimentaţie, în funcţie de rangul localităţii, suprafaţă utilă a locaţiei şi un coeficient de sezonalitate;

În cazul hotelurilor, în funcţie de zona şi de numărul locurilor de cazare.
Intenţia declarată este ca prin această măsură să se elimine/diminueze evaziunea fiscală din domeniile sus-amintite şi să crească încasările la bugetul de stat, însă fără a analiza textul de lege, un astfel de proiect nu face decât să scoată încă o dată în evidenţă incapacitatea autorităţilor de a stăpâni acest fenomen. În plus, credem că pe termen mediu o astfel de măsură va avea exact efectul opus celui scontat – perpetuarea evaziunii şi, de ce nu, diminuarea încasărilor la buget. Motivele sunt evidente, fără să fie nevoie de vreun calcul:
Nu se ţine cont de capacitatea de plat[ a contribuabilului. Fie că sunt în pierdere, fie pe profit, societăţile ce activează în domeniile vizate vor trebui să găsească resurse să achite impozitul. Nu va fi de mirare, aşadar, dacă impozitul forfetar va accentua evaziunea în domeniul TVA. Evazioniştii vor fi evazionişti în continuare şi vor sta mai liniştiţi, ştiind că au plătit impozitul şi vor fi controlaţi mai rar sau deloc, iar o parte a societăţilor care se conformau fiscal, pentru a supravieţui, vor fi încurajate să nu mai declare o parte din venituri, pentru a putea compensa astfel impozitul forfetar (cu TVA-ul ce ar fi fost altfel colectat);
Încasarea unor sume „la negru“ va stimula şi plata angajaţilor „în plic“;
Existând două regimuri de impozitare diferite, se vor căuta metode de a dirija profitul din companiile plătitoare de impozit pe profit către companiile plătitoare de impozit forfetar.

În ciuda celor de mai sus, în expunerea de motive a proiectului de lege, la secţiunea privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat, este prezentat un surplus de 11,3 milioane lei, reprezentând impozit forfetar. Nimic însă despre impozitul pe profit pierdut prin simpla schimbare de regim.
Impozitul forfetar mai are şi alte probleme:
Este incompatibil cu principiul neutralităţii măsurilor fiscale, enunţat la art. 3 din Codul fiscal, creând distorsiuni. Alimentează starea de instabilitate legislativă.

În concluzie, nu avem niciun motiv să considerăm că această iniţiativă va aduce vreo schimbare în bine. Mai mult decât atât, e posibil că fenomenul evaziunii fiscale în domeniile sus-amintite să se amplifice. În locul unor măsuri care să
ÎNCURAJEZE conformarea fiscală a contribuabililor, autorităţile găsesc mai potrivit (încă o dată) să OBLIGE contribuabilii să plătească un bir care n-are nimic de-a face cu profitabilitatea.

Sorin Biban este consultant în cadrul casei de avocatură Biriş Goran SCPA

"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 39 a revistei Capital din săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie 2013"