Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCI), Mihail Vlasov, a declarat marţi, la Sfântu Gheorghe, că impozitul minim, care va fi eliminat, „s-a născut ca o prostie, a trăit ca o imbecilitate şi trebuie să moară ca atare”, transmite corespondentul Mediafax.
Vlasov a afirmat într-o conferinţă de presă, organizată cu prilejul reuniunii preşedinţilor camerelor de comerţ din Euroregiunea Centru – Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, că, în opinia sa, Guvernul va elimina impozitul minim.
„Cred că o va face. Şi am să vă spun de ce: pentru că atunci când, la orice nivel, în orice fel de spaţiu ai exista, în momentul în care îţi dai seama că ceva este o tâmpenie, fără fundament şi fără viitor, îl înlături. (…) Cred că din acest motiv o va face, nu din altă raţiune. Impozitul forfetar s-a născut ca o prostie, a trăit ca o imbecilitate şi trebuie să moare ca atare”, a spus preşedintele CCI.
În luna august, Sebastian Vlădescu, la acea dată ministru al Finanţelor, a declarat că Guvernul va elimina la 1 octombrie impozitul minim, care de la începutul anului viitor va fi înlocuit cu impozitul forfetar.
Vlasov a criticat Guvernul că „stă cu spatele la mediul de afaceri” şi „marginalizează” oamenii de afaceri.
„Nu aş putea să spun că avem o foarte mare audienţă la organele puterii, la administraţia centrală. Avem audienţă fizică, intrăm la oricare ministru, discutăm, dar mă refer la sensul audienţei, dacă suntem ascultaţi sau rămânem mereu într-un dialog a surzilor. Guvernul în sine stă cu spatele la mediul de afaceri, ori lucrul ăsta nu poate duce la nimic bun. Oamenii de afaceri sunt marginalizaţi de Guvern. Este vorba de incompetenţă, plus dezinteres şi, în acelaşi timp, de interese prea mari ale decidenţilor politici faţă de interesele lor personale de afaceri”, a mai spus preşedintele CCI.
SURSA: Mediafax