Pentru o vânzare de fond comercial cu termen de încasare în trei ani de la data facturii (în tranşe), care este posibilitatea legală de a nu achita impozit pe profit pe suma neîncasată? În Codul fiscal apărea o prevedere în acest sens. S-a abrogat? Sau se poate crea provizion?
Carmen Rus – Baia Mare

Potrivit reglementărilor contabile, fondul comercial reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea la data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către o entitate. Practic, este diferenţa dintre valoarea justă şi costul de achiziţie a părţilor din activul net procurat şi a cărei mărime este determinată de clientelă, vad, reputaţie, bonitate, calificarea personalului şi alte elemente necorporale. În cazul unei diferenţe negative la achiziţia unei afaceri ,avem de-a face cu un Fond comercial negativ.

Din punct de vedere contabil, Fondul comercial pozitiv reprezintă o imobilizare necorporală, care se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum cinci ani sau, în mod sistematic, într-o perioadă de peste cinci ani, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească durata de utilizare economică a activului şi să fie prezentată şi justificată în notele explicative.

Conform principiului fundamental al contabilităţii privind independenţa exerciţiului, trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli.

Venitul din vânzarea fondului comercial se consideră a fi venit realizat în momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestuia (momentul facturării) şi va intra în baza de calcul al impozitului pe profit în acelaşi moment.
 
Prevederea legală la care vă referiţi, care permitea contribuabililor ce produc bunuri mobile şi imobile, execută lucrări sau prestează servicii, valorificate pe baza unui contract cu plata în rate, să opteze ca veniturile aferente contractului să fie luate în calcul la determinarea profitului impozabil pe măsură ce ratele devin scadente, conform contractului, specificată la art. 19, alin. 3 din Codul fiscal, nu vă este aplicabilă, întrucât nu sunteţi în poziţia de producător de bunuri sau prestator de servicii. În al doilea rând, această prevedere nu mai este valabilă, deoarece prin Ordonanţa de Urgenta nr. 24/2005, conţinutul art. 19, alin. 3 s-a modificat în sensul că numai acei contribuabili care au optat până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, pentru impunerea veniturilor aferente contractelor de vânzare cu plata în rate pe măsură ce ratele devin scadente, beneficiază în continuare de această facilitate pe durata derulării contractelor respective.

Prin urmare, întregul venit din vânzarea fondului comercial va intra în baza de calcul a impozitului pe profit în momentul realizării lui, neexistând nici o posibilitate legală de a plăti impozit pe profit doar pentru veniturile încasate.

În ceea ce priveşte crearea unui provizion, menţionăm că, potrivit Ordinului nr. 1.752/ 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, se pot pot face ajustări pentru deprecierea clienţilor incerţi, dubioşi, rău-platnici sau aflaţi în litigiu, conform prevederilor politicilor contabile ale companiei.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, începând cu data de 1 ianuarie 2006, sunt deductibile provizioanele constituite în limita unui procentaj de 30% din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004
2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei
3. nu sunt garantate de altă persoană
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului
5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.

Nefiind îndeplinită condiţia privind perioada de depăşire a scadenţei (chiar dacă termenul de încasare este în trei ani, conform contractului scadenţa facturii nu este depaşită), ajustarea pentru deprecierea creanţei nu va fi o cheltuială deductibilă, afectându-se astfel doar profitul contabil, nu şi cel fiscal.