Pe parcursul anului trecut, contribuabilii care activează în această industrie au semnalat numeroase cazuri în care prevederile legislative au generat tratamente neuniforme. În principal, astfel de situații au apărut în cazul societăților care sunt obligate să aplice impozitarea mixtă pentru că desfășoară și alte tipuri activități, pe lângă activitățile HoReCa, pentru care datorează impozitul pe profit.
Deși ne-am fi așteptat ca în perioada scursă de la momentul implementării, majoritatea problemelor să se fi lămurit, constatăm că de fapt există o listă de întrebări fără răspuns concret din partea autorităților. Printre cele mai des întâlnite întrebări, se numără:
- Cum se calculează impozitul specific pentru societățile care desfășoară activităti HoReCa în magazine de retail, cazino-uri sau alte spații nespecializate în HoReCa?
- Dar pentru cele pentru care spațiul destinat diferitelor activități HoReCa nu este delimitat?
- Cum calculează impozitul companiile care desfășoară activităti HoReCa în mall-uri?
- Care este tratamentul aferent reorganizării societăților – se păstrează neutralitatea fiscală?
O altă întrebare căreia vom încerca să îi formulăm un răspuns în acest articol se referă la tratamentul dividendelor din perspectiva impozitului cu reținere la sursă aplicabil veniturilor obținute de nerezidenți din România, în contextul Legii HoReCa.
În acest sens, o serie de prevederi legislative cuprinse atât de legislația domestică, cât și de cea europeană ar trebui analizate, cum ar fi:
- Legea 170/2016 privind impozitul specific care menționează că: “Prin derogare de la prevederile titlului II din Legea nr. 227/2015 (…), prezenta lege reglementează impozitul specific pentru persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN […].
- Codul fiscal, art. 229, alin. 1, lit. c), potrivit căruia sunt scutite de impozit în România: “dividendele plătite de o persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al UE ori unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al UE, situat într-un alt stat membru al UE, dacă:
- persoana juridică străină beneficiară a dividendelor îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- este rezidentă într-un stat membru al UE şi are una dintre formele de organizare prevăzute în anexa nr. 1 la titlul II;
- este considerată a fi rezidentă a statului membru al UE, în conformitate cu legislația fiscală a statului respectiv și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că este rezidentă în scopul impunerii în afara UE;
- plătește, în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, unul dintre impozitele prevăzute în anexa nr. 2 la titlul II sau un impozit similar impozitului pe profit reglementat la titlul II;
- deține minimum 10% din capitalul social al întreprinderii persoană juridică română pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin un an, care se încheie la data plății dividendului. […]
- persoana juridică română care plătește dividendul îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- este o societate înființată în baza legii române și are una dintre următoarele forme de organizare: societate pe acțiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată, societate în nume colectiv, societate în comandită simplă;
- plătește impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări. Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene, care plătește dividendul, trebuie să plătească impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări;”
- Obiectivul Directivei Europene 2011/96/UE: „este de a scuti de la reținerea la sursă dividendele și alte forme de repartizare a profitului achitate societăților-mamă de către filiale și de a elimina dubla impozitare a acestor venituri la nivelul societății-mamă.”
În continuare, Directiva menționează că fiecare stat membru o aplică „repartizării profiturilor de către societățile din statul membru respectiv către societăți din alte state membre, ale căror filiale sunt”.
Directiva definește termenul de „societate dintr-un stat membru” ,astfel: „orice societate care îndeplinește următoarele condiții:
– are una dintre formele de organizare prezentate în anexa I partea A;
– în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, este considerată ca avându-și reședința fiscală în statul membru respectiv și, în temeiul unui acord privind dubla impozitare încheiat cu un stat terț, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii;
– în plus, plătește unul dintre impozitele menționate în anexa I partea B, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, sau un alt impozit care substituie unul dintre acele impozite.”
Asadar, Codul fiscal lasă loc de interpretare cum/dacă ar trebui aplicată scutirea de impozit cu reținere la sursă asupra dividendelor distribuite în situația în care plătitorul acestora este (și) subiect al unui impozit care înlocuiește impozitul pe profit.
În acest sens, discuția ce va avea loc in cazul unui control fiscal este dacă impozitul specific este, în fapt, un substitut al impozitul pe profit, destinat anumitor categorii de persoane juridice pentru desfășurarea activităților HoReCa și deci, faptul că beneficiile Directivei (i.e. neimpozitarea dividendelor plătite) ar trebui să se aplice și atunci când plătitorul (i.e., societatea) este plătitoare de impozit specific.
Dificultățile de aplicare (interpretare) a legii derivă din faptul că ea a generat un regim diferit de impozitare pentru sectorul HoReCa, cu reguli specifice care trebuie corelate cu cele privind impozitul pe profit, iar sectorul a fost și este, așa cum vedem, tulburat pe măsură ce descoperă noi spețe care nu își găsesc soluția în legislație.
Autori:
- Camelia Malahov, Director Deloitte România
- Miruna Constantin, Consultant Deloitte România
