Până astăzi un Român nu a întreprins un atare voiagiu.
Mulţi au auzit de voiagiul meu şi pentru a le satisface o curiositate, cred că nu sunt rău venite oarecare detalie; – afară de aceasta din descripţiunea ce voi face se va vedea mai clar ce merit au ascensiunile pe trapez ale renumitului aeronaut d. Henri Beudet.
Încă de la prima ascensiune a d-sale am ambiţionat şi eu a ‘l imita.
Am comunicat ideia mea unora din amici: unii mă îndemnau, alţii din contra mă disuadau.
Am observat singur apoi dacă e ceva care să’mi inspire temere şi negăsind de cât o plăcere a face un astfel de voiagiu, mă decisei a mă sui, şi obţinui cu uşurinţă de la d. Beudet favoarea de a ‘l înocui în ziua menţionată.
În acea zi un numeros public umplea grădina; anunţurile date în oraş că un Român se va sui, avuseseră cum am observat, un efect poate neașteptat.
Pe la 6 3/4 începu preparaţiunea călătoriei.
Beudet cu oamenii săi umflă balonul, şi după cererea mea îi dădu o forţă mai mare decât cea ordinară.
A insistat mult să mă însoţească în această călătorie, dar am refusat cu totul.
Balonul e bine umflat, timpul merge spre seară, lumea se îndeasă din ce în ce impacientă; în fine mi se adresează din toate părţile diverse cuvinte, şi după vorbele << lachez-tout » ale d-lui Beudet, n ‘a trebuit de cât câteva secunde ca să mă văd deja separat de aceia în mijlocul cărora mă aflam.
Impresiunile de cari am fost sus sceptibil în aste secunde nu le pot descrie, ori timpul a fost prea scurt spre a simţi ceva, sau că emoţiunea m ‘a făcut pentru un moment a nu face alt decât a mă ţine bine în coşul meu.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
