Cei mai mari parteneri comerciali ai Americii sunt naţiunile cunoscute geografic drept Pacific Rim, ţările care se află la limită cu oceanul Pacific. Scopul şi scara acestor schimburi comerciale sunt uluitoare şi ocazional surprinzătoare.
Un exemplu interesant în relaţiile comerciale dintre ţările descrise de Pacific Rim, este faptul că miliardara Zhang Yin, una dintre cele mai bogate femei din China, şi-a clădit averea din importul de hârtie reciclată din SUA pe care o transformă în carton – din care mare parte este folosit pentru realizarea cutiilor în care sunt puse produsele chinezeşti livrate către America.
În 2011, China a avut importuri de 103,9 mld. dolari din SUA, în principal de hârtie folosită şi deşeuri de metal, şi exporturi de 399,3 mld. dolari către SUA, majoritatea pe zona computerelor electronice. De cealaltă parte a oceanului, Canada este cel mai mare furnizor de ţiţei pentru SUA, exportă aproape cât petrolul pe care americanii îl importă din Arabia Saudită şi Mexic, la un loc. În 2011, Canada a important din SUA bunuri în valoare de 280,8 mld. dolari, în principal maşini şi camioane uşoare şi a oferit în schimb americanilor bunuri de 316,5 mld. dolari, în mare parte ţiţei şi gaze naturale.
În fiecare an americanii importă din Mexic malţ şi bere în valoare de 1,6 mld. dolari. Nivelul importurilor pe care americanii le fac din Mexic a fost în 2011 de 263,1 mld. dolari, în principal pe zona ţiţeiului şi a gazelor naturale. Mexicanii au importat din SUA bunuri în valoare de 197,5 mld. dolari, cu precădere sub formă de produse de rafinărie.
Întorcându-ne din nou pe cealaltă parte a Pacificului, Singapore a lansat în 2000 o campanie de transformare a ţării într-un centru pentru cercetări biomedicale, dezvoltând infrastructura şi oferind facilităţi fiscale investitorilor. O serie de multinaţionale din domeniul farmaceutic şi-au deschis de atunci facilităţi de producţie pe insulă. Americanii au importat în 2011 din Singapore bunuri în valoare de 19,1 mld. dolari, în mare parte medicamente şi vitamine, şi au exportat către Singapore mărfuri de 31,4 mld. dolari, în principal produse de rafinărie.
Vedeţi mai jos un infografic de excepţie despre cum se mişcă banii în interiorul Cercului de Foc al Pacificului
Click pentru mărire