România a contractat, în ultimii șase ani, un împrumut uriaș, mult mai mare decât a avut vreodată în istorie, incluzând cele 20 de miliarde de euro luate de la FMI în perioada crizei din 2009. Conform unei analize realizate de revista Reporter Global, vorbim despre 27 de miliarde de euro, luați în șase ani, adică în timpul guvernărilor Ponta, Cioloș și Dăncilă, între care s-au intercalat, pentru scurte perioade, alți doi premieri.
„Suma este impresionantă, iar la aceasta se adaugă împrumuturile de pe piața locală, care ajung la aproape 32,8 miliarde de euro (147,49 miliarde lei, contravaloarea a aproape 31 de miliarde de euro, și 1,81 miliarde de euro). Prima scadență a programului de împrumut de 27 de miliarde de euro este anul acesta, în luna noiembrie, când statul român trebuie să ramburseze 1,5 miliarde de euro.”, notează sursa citată.
De la sfârșitul anului 2012 și până la începutul acestui an, datoria externă a României, la valoarea de piață, a crescut de la 24 de miliarde de euro, la 34,2 miliarde de euro. Creșterea produsului intern brut a făcut ca procentul datoriei publice în PIB să rămână la un nivel relativ scăzut, de aproximativ 40%.
În perioada 2013-2018, în care s-a derulat programul de împrumut de pe piețele externe, totalul deficitului bugetar a fost de aproximativ 23,5 miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că, practic, împrumuturile de pe piețele externe au fost utilizate pentru acoperirea deficitului bugetar, pentru crearea buffer-ului care este cheltuit acum și pentru rostogolirea datoriei publice generată de criza din 2008, iar cei 3 miliarde de euro trași la sfârșitul lunii martie vor fi cheltuiți pentru finanțarea unei părți a deficitului bugetar de anul acesta.
Analiza completă poate fi consultată pe site-ul Reporter Global.