Împrumuturi de 19 milioane lei de la CEC Bank pentru IMM-uri

Banca a acordat un număr de 90 de credite în cadrul unui program româno-elveţian pentru intreprinderile mici şi mijlocii.

CEC Bank a acordat peste 90 de credite în valoare totală de 19,14 milioane de lei în cadrul programului româno-elveţian pentru IMM-uri şi are în analiză peste 60 de alte solicitări, care depăşesc 17 milioane de lei, potrivit unui comunicat de astăzi al băncii. "Produsul de finanţare oferit de CEC Bank vine în sprijinul companiilor interesate să îşi dezvolte în continuare afacerile în condiţii de cost competitive (dobânda ROBOR 6M + 1 p.p.). În cadrul acestui program, au fost acordate până în prezent un număr de peste 90 de credite în valoare totală de peste 19,14 milioane lei şi sunt în analiză peste 60 de solicitări în valoare totală de 17,43 milioane lei', a declarat preşedintele director general al CEC Bank, Radu Graţian Gheţea.

CEC Bank şi Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (MEIMMMA) au încheiat un act adiţional la Convenţia de colaborare în cadrul programului româno-elveţian pentru IMM-uri, prin care se flexibilizează condiţiile de derulare a programului. "Convenţia de colaborare încheiată în data de 16.01.2014 între CEC Bank şi Agenţia Executivă pentru derularea programului româno-elveţian pentru IMM-uri are ca scop susţinerea prin credite de investiţii a beneficiarilor IMM eligibili, fondurile programului fiind asigurate în proporţie de 70% din contribuţia elveţiană şi 30% din fonduri proprii CEC Bank. Domeniile de activitate eligibile, finanţabile în cadrul programului, sunt producţia, serviciile medicale, turismul, comercializarea sistemelor/echipamentelor specifice economisirii de energie şi a celor care utilizează resurse regenerabile pentru eficientizarea propriei activităţi", se arată în comunicat.

Principalele avantaje oferite prin noul acord: posibilitatea de a suplimenta finanţarea acordată unui solicitant în limita a 100.000 franci elveţieni (echivalent în lei), pe bază de acte adiţionale sau contracte noi de credit, valabile în perioada de implementare a programului, respectiv până la data de 16 ianuarie 2019, extinderea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru achiziţionarea de active corporale şi necorporale, prin includerea cheltuielilor pentru construirea, extinderea, modernizarea sau finalizarea de construcţii nerezidenţiale, justificarea experienţei de minimum un an în cel puţin una dintre activităţile eligibile în cadrul programului, inclusiv prin experienţa profesională în domeniu, de minimum un an, a asociatului sau a administratorului întreprinderii.

Sursa: AGERPRES