Creditele neperformante ar putea înregistra o uşoară creştere în 2021, dar companiile şi gospodăriile sunt foarte bine pregătite să facă faţă unei astfel de situaţii, a declarat, vineri, Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Întregul sistem bancar a analizat atent toate categoriile vulnerabile din sistem şi a participat în efortul de susţinere, dacă vreţi, a clienţilor, indiferent că au făcut-o prin măsuri private sau prin implementarea moratoriului guvernamental. De asemenea, faptul că acest moratoriu a fost executat foarte eficient cred că a dus ca emoţia asociată unei situaţii de criză să fie ţinută la un nivel controlabil, astfel încât oamenii să poată să se uite la soluţii, să se gândească la sustenabilitatea propriului bilanţ, indiferent că vorbim de o companie sau vorbim de o familie. În 2021 ne aşteptăm la o uşoară creştere a împrumuturilor neperformante, având în vedere că o bună parte din moratorii expiră, având, de asemenea, în vedere că o bună parte din măsurile bugetare expiră pentru sprijinul anumitor sectoare. Însă ce este foarte, foarte, important de spus este că, pe de o parte, bilanţurile companiilor, gospodăriilor şi ale băncilor sunt, în opinia mea, foarte bine pregătite să facă faţă unei astfel de dezvoltări şi, pe de altă parte, aş vrea să spun că eu cred că băncile, dar aş vrea să vorbesc despre Banca Comercială Română, vor fi în continuare foarte preocupate în a asigura măsuri de suport clienţilor, indiferent că sunt companii sau că sunt gospodării, astfel încât să trecem mai lin prin această perioadă de exit din măsurile de susţinere din timpul pandemiei”, a afirmat Sergiu Manea.

41 de mii de clienți au aplicat în 2020 pentru amânarea ratelor

Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR, a spus că în 2020 au aplicat pentru amânarea la plată pentru rate 41.000 de clienţi, iar printr-un proces automat au fost amânaţi la plată peste 350.000 de clienţi care deţineau un card de credite sau overdraft.

 

„Anul acesta avem până în prezent 1.200 de solicitări din partea persoanelor fizice. Din aceste 1.200 de solicitări 75% sunt clienţi care au aplicat pentru a doua oară la amânarea la plată. De asemenea, aş vrea să răspund anticipat la întrebarea „Şi ce se va întâmpla după?” pentru că sunt convinsă că există. Răspunsul nostru şi al meu este foarte clar: vom găsi soluţii pentru clienţi în restructurări, soluţii individuale, pentru fiecare client dacă va fi nevoie. Până acum am constatat că am reuşit să trecem cu bine peste 2020 şi sperăm noi că vom trece cu bine şi peste 2021. Din perspectiva microîntreprinderilor avem doar patru solicitări anul acesta”, a declarat Dana Dima.

La rândul său, Sergiu Manea a subliniat că din segmentul corporate există patru solicitări pentru amânarea plăţii ratelor la credite. Anul trecut, 500 de companii au solicitat pauză la plata ratelor, iar 97% dintre ele şi-au reluat plăţile în timp sau înaintea expirării moratoriului.

De asemenea, Dana Dima a menţionat că din cei 41.000 de clienţi 8% nu au reluat plata ratelor, dar ei nu sunt lăsaţi cu datoriile, ci se va încerca sprijinirea lor prin soluţii de restructurare sau reeşalonare pentru reluarea plăţilor într-un mod sănătos şi responsabil pentru ceea ce au ca şi costuri la nivel de familie. Cei 41.000 de clienţi reprezintă 13% din întreg portofoliul de clienţi persoane fizice.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 18 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 370 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. Clienţii BCR dispun de cea mai mare reţea naţională de ATM-uri şi maşini multifuncţionale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 13.000 POS-uri şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.

 

 

 

Sursă foto: Dreamstime