Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a acceptat luni să plătească un cost în creştere pentru a atrage 500 milioane de lei de pe piaţa internă, în condiţiile în care unii investitori străini au decis să vândă obligaţiuni de stat pe piaţa secundară în prima parte a zilei.
Pentru licitaţia de azi, MFP anunţase un nivel indicativ de 500 milioane lei obligaţiuni de stat cu scadenţa la 2 ani, iar băncile şi clienţii lor au pus la bătaie 1,14 miliarde lei, de circa 2,3 ori mai mult.
Chiar dacă s-a oprit la atragerea a 500 milioane lei, MFP a trebuit să accepte un randament mediu în creştere, la 4,66%.
La licitaţia recentă pe 3 ani (din 16 mai), MFP reuşise să negocieze un randament mediu de doar 4,44%, ceea ce înseamnă că rezultatul licitaţiei de azi arată o scumpire importantă pentru împrumuturile statului.
În prima parte a zilei, pe fondul reducerii apetitului la risc, investitorii străini ieşeau de pe activele din regiune, iar cea mai afectată monedă era leul, care pe piaţa interbancară se deprecia până la un curs de 4,42/euro.
Astfel, bondurile pe 3 ani, care vineri se tranzacţionau la 4,66%, astăzi se depreciau consistent, randamentul cerut urcând la 4,90%.