Șeful cercetătorilor OMS, Soumya Swaminathan, a declarat că imunizarea colectivă, în lipsa unui vaccin, ar putea fi mortală.
Strategia aplicată de unele ţări, precum Suedia, privind atingerea imunizării colective a populaţiei prin expunerea la noul coronavirus a persoanelor tinere şi sănătoase care pot trece prin forme uşoare şi medii ale bolii COVID-19 este „mortală”, a declarat vineri şeful cercetătorilor OMS, Soumya Swaminathan, care a precizat că singura cale de a ieşi din această criză de sănătate este prin vaccinare, transmite Reuters.
Cum se ajunge la imunizarea colectivă
Este necesar ca aproximativ 60% din populaţie să se infecteze cu noul coronavirus, condiţii în care un număr foarte moare de oameni ar muri din cauza bolii.
Soumya Swaminathan a mai susţinut că eforturile organismelor naţionale şi regionale de reglementare a medicamentelor, care de obicei lucrează într-un spaţiu geografic limitat, vor fi armonizate în cazul potenţialelor vaccinuri anti-COVID pentru a grăbi lansarea lor pe piaţă odată ce vor fi disponibile.
Procesul de testare a vaccinurilor pentru siguranţă şi eficienţă – un proces care de obicei durează ani de zile – ar putea fi accelerat în doar 6 luni în contextul pandemic, dacă datele vor fi satisfăcătoare pentru organismele de reglementare şi dacă aceste organisme vor dispune de suficiente informaţii pentru a emite aprobări pentru scoaterea pe piaţă a noilor vaccinuri.
Siguranța vaccinurilor este crucială
„Chiar dacă viteza este importantă, ea nu poate prima în faţa standardelor de siguranţă şi eficacitate. Nu se pune problema ca un prim vaccin anti-COVID să fie injectat imediat în milioane de oameni fără a se stabili în prealabil dacă într-adevăr protejează în faţa infecţiei sau dacă este suficient de sigur pentru a fi folosit pe populaţii mari”, a explicat ea.
În prezent există peste 200 de vaccinuri anti-COVID în diferite faze de dezvoltare şi testare. Aproximativ 20 dintre ele sunt testate deja pe oameni, iar câteva, cele mai avansate, au intrat în stadiul de testare pe mii de pacienţi.
Swaminathan a invocat vaccinul experimental pe bază de ARN mesager produs de Moderna, vaccinul rezultat al colaborării dintre Universitatea Oxford şi AstraZeneca, precum şi vaccinurile aflate în faze avansate de testare în Rusia şi China.
Participanții trebuie monitorizați
Pentru aprobarea unui astfel de vaccin, companiile producătoare trebuie să monitorizeze participanţii la testare timp de mai multe luni de zile, pentru a observa dacă în rândul lor se înregistrează o rată mai mică a infecţiilor cu coronavirus decât în cazul participanţilor care au primit un vaccin de control.
„Ne dorim să înregistrăm un nivel de protecţie cât mai ridicat cu putinţă – între 80% şi 90% ar fi fantastic”, a susţinut ea, avertizând însă că doar un număr mic de vaccinuri potenţiale anti-COVID au şanse reale de a trece prin toate stadiile de testare pentru a ajunge să fie aprobate pentru folosire.
„Avem numeroase vaccinuri candidat, ceea ce este excelent, pentru că în mod normal, rata de succes pentru un nou vaccin este de aproximativ 10%”, a adăugat ea.