În 5 septembrie, Adunarea Generală a Creditorilor Asmita Gardens a votat planul de reorganizare cu o majoritate de 69% din totalul creantelor cu drept de vot înscrise la masa credală. Planul prevede plata integrală a creanţelor bugetare şi defavorizarea creditorului garantat şi a creditorilor chirografari.
Proiectul rezidenţial a intrat în insolvenţă în 7 noiembrie 2011 la solicitarea creditorului majoritar AGI RRE, care are de recuperat circa 70 mil. euro.
Conform calculelor realizate de autorii planului de reorganizare, pe baza raportului de evaluare al Asmita Gardens întocmit în martie anul acesta, valoarea de piaţă a proiectului este de 56,65 mil. euro, la care dacă se aplică o rată de discount de 20% şi se elimină comisionul lichidatorului de 5% ar rezulta o sumă de 43 mil. euro ce ar trebui distribuită creditorilor. Planul de reorganizare prevede şi posibilitatea vânzării către un investitor încă din perioada de insolvenţă.
Planul de reorganizare estimează vânzarea a 10-15 apartamente lunar, ceea ce înseamnă că cele 397 de apartamente rămase disponibile ar putea fi epuizate în circa doi ani şi jumătate. Până la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă preţul mediu de vânzare era de 1.600 euro/mp. După deschiderea procedurii, apartamentele s-au vândut la un preţ mediu de 1.050 euro/mp.
Chiar dacă cele şapte turnuri cu 758 de apartamente trebuiau finalizate încă din iunie 2008, ultimele patru imobile au fost recepţionate abia în aprilie anul acesta. Construcţia complexului a presupus o investiţie de 120 mil. euro, cel mai mare plasament realizat într-un proiect rezidenţial în România.
Ansamblul este compus din 60 de apartamente cu patru camere, 296 cu trei camere, 332 apartamente cu două camere, 70 de garsoniere, şapte penthouse-uri, 5.900 mp spaţii comerciale şi 9.000 mp de locuri de joacă pentru copii şi spaţii verzi.
Citiţi şi Creditorii au votat: Asmita Gardens intră în portofoliul Alpha Bank