Anul 2009 a fost un an greu pentru hotelieri, care au fost obligaţi de cererea mică să lase preţurile foarte jos, motiv pentru care încasările au scăzut considerabil. Dacă s-au menţinut pe linia de plutire în acest prim an de criză, la începutul anului următor vom asista la primele falimente importante. „Anul acesta nu au închis decât unele structuri mici, nesemnificative. Închideri importante cred că o să vedem în primul trimestru al anului 2010. Cele care sunt sub umb
Anul 2009 a fost un an greu pentru hotelieri, care au fost obligaţi de cererea mică să lase preţurile foarte jos, motiv pentru care încasările au scăzut considerabil. Dacă s-au menţinut pe linia de plutire în acest prim an de criză, la începutul anului următor vom asista la primele falimente importante.
„Anul acesta nu au închis decât unele structuri mici, nesemnificative. Închideri importante cred că o să vedem în primul trimestru al anului 2010. Cele care sunt sub umbrela unui brand internaţional şi care au avut un management profesionist reuşesc totuşi să treacă de criză”, a declarat, pentru capital.ro, Tinu Sebeşanu, CEO al companiei Trend Hospitality, dezvoltator strategic pentru mărcile Wyndham Hotel Group în România.
Acesta susţine că nu numai în oraşele mari se va întâmpla asta, ci şi litoralul, şi zona montană vor fi afectate de criză. „Deja de-acum sunt proprietăţi pe litoral care ţineau deschis iarna, dar anul acesta le-au ţinut închise. Şi hotelierii de pe Valea Prahovei vor resimti puternic scăderea pe care o să o aibă evident în încasări şi o să-i afecteze, după sezonul acesta”, susţine Sebeşanu.
În opinia acestuia, cei care vor avea probleme serioase anul următor vor fi hotelierii independenţi care nu fac parte din lanţuri de branduri internaţionale şi care nu au avut un management adecvat. Aceştia nu au avut acces la sisteme de distribuţie şi nu au reuşit să-şi menţină cota de piaţă, din care au luat proprietăţile de brand.
Clienţii, marii câştigători în 2009
Dacă industria a avut de suferit de pe urma crizei, clienţii structurilor de cazare au fost „marii câştigători” în acest an în care hotelierii au declanşat războiul preţurilor.
„Anul acesta a fost marcat de scăderi dramatice ale tarifelor de cazare şi a gradului de ocupare. Practic, toate bugetele pentru anul 2009 au fost regândite şi redimensionate la noile realităţi ale pieţei. În Bucureşti, media pieţei o să înregistreze o scădere de până la 20% a tarifului mediu de cazare şi în jur de 30% a gradului de ocupare mediu”, a explicat, pentru capital.ro, Mircea Drăghici, project manager al departamentului Hoteluri la CBRE Eurisko.
Discounturile au afectat serviciile
Din acest motiv, clienţii au beneficiat, în acest an, de aceleaşi servicii şi confort, ca în 2007 şi 2008, dar la preţuri mai mici. Tinu Sebeşanu însă consideră că hotelierii care au tăiat mult din preţuri vor pierde în anii următori „pentru că toţi cei care au făcut discouturi foarte mari au afectat şi serviciul, şi produsul şi le va fi greu să-şi readucă proprietatea pe piaţa pe care au fost în 2007-2008.
Puţine proiecte în 2010
„Din proiectele existente şi în curs de finalizare, în anul 2010, în România vor intra în piaţă în jur de 850-900 camere noi. Această cifră reprezintă 40% din numărul de camere noi care au fost livrate în 2009 şi 30% din numărul de camere noi livrate în anul 2008”, a precizat Drăghici.
Acesta este de părere că au fost afectate proiectele hoteliere şi acest lucru o să continue şi în anul 2010. „Marile bănci sunt reticente în a finanţa proiecte hoteliere noi chiar dacă unele dintre acestea au garanţia unui contract de management sau franciză cu branduri hoteliere internaţionale de prestigiu. Este o măsură excesivă care a pornit din cauza lipsei unei predictibilităţi pe termen mediu în acest domeniu”, a explicat reprezentantul CBRE Eurisko.
Partea bună: concurenţă mai puţină
Cea mai acută lipsă a proiectelor se va simţi însă în anii 2011-2012, pentru că în 2009 nu au mai fost anunţate proiecte, potrivit lui Tinu Sebeşanu. Partea bună însă este că pentru cei existenţi în piaţă o să fie o perioadă bună în care o sa poată să-şi recupereze din pierderi, pentru că nu o să apară concurenţă semnificativă, în număr de camere.
Mai mult, cei care vor fi supravieţuitorii acestei crize vor conduce nişte operaţiuni mult mai eficiente, pentru că în 2009 proprietarii de hoteluri au fost nevoiţi să se uite în interior, la propria afacere, şi nu numai în afară, la piaţă şi la concurenţă.