Rezultatele unui studiu de piață realizat de Mednet Marketing Research pe un eșantion de 793 de respondenți, din București, arată că, anul trecut a fost înregistrată o creștere de 50% a persoanelor care au apelat la spitale și servicii medicale private.
Analizând dinamica apelanţilor la serviciile medicale private din București, se observă faptul că, dacă în anul 2004 numai 34,1% dintre persoanele intervievate au apelat la acest tip de serviciu, anul trecut s-a înregistrat o creştere de 50 de puncte procentuale față de 2004.
În ciuda crizei economice care a afectat bugetele românilor, trendul crescător s-a reluat începând cu anul 2009 (de la 56,9% în 2009, la 84,1% în 2011), principalele motive fiind expansiunea clinicilor şi a spitalelor private şi mărirea capacităţii acestora de a trata mai mulţi pacienţi; profesionalismul şi amabilitatea personalului, precum şi dotarea tehnică a clinicilor/spitalelor private; dificultăţile financiare şi starea precară a sistemului public de sănătate.
De asemenea, disponibilitatea bucureştenilor de a apela la serviciile medicale private este vizibilă şi în intenţia acestora de a apela la serviciile unui spital privat în cazul în care vor avea nevoie. Astfel, 63,4% dintre respondenți s-ar îndrepta către un spital privat. Defalcat, situația arată ușor diferit, prețul plătit pe serviciile medicale fiind una din condițiuile care ar putea conduce la majorarea acestei piețe.
În acest context, mai mult de 85% dintre locuitorii capitalei ar apela la serviciile unui spital privat, chiar dacă ar trebui să plătească mai mult decât ar plăti (formal sau informal) într-un spital de stat (44,8% ar apela la astfel de servicii chiar dacă ar trebui să plătească o sumă mai mare de bani, 44,1% dacă suma de bani pe care ar trebui să o plătească în plus nu ar fi prea mare). Doar 11,1% dintre respondenți pun pe plan de egalitate serviciile dintr-un spital de stat cu cele de la privat. Aceștia ar apela la un spital de stat doar daca ar avea aceleași costuri ca într-un spital de stat (formale și informale).