Aceasta este estimarea unui foarte cunoscut profesor universitar din Statele Unite, care a lansat critici foarte dure la adresa Rezervei Federale americane, care „a făcut ca America să devină fragilă”.
Profesorul Nassim Nicholas Taleb a afirmat că deficitele mari vor ajunge să „distrugă” Fedul, care va fi înlocuit, se arată într-un material alărut în presa americană.
„Fedul este instituţia care ne-a ajus aici”, spune Taleb, criticând apetitul de risc al Rezervei Federale. Este ca şi cum un om ar zbura cu un avion fără să aibă cunoştinţe elementare de zbor, spune profesorul.
Declaraţiile au fost făcute la scurt timp după ce Timothy Geithner, şeful Trezoreriei Americane, a declarat că programul TARP de salvare a băncilor, în valoare de 800 de miliarde de dolari, care a ridicat deficitul american, a fost un lucru care a ajutat Statele Unite ale Americii să lupte cu criza financiară.