În această vară, Mazăre nu are bani pentru spectacole la Mamaia

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că manifestările estivale din staţiunea Mamaia, printre care cursa de Formula 1 pe apă, ar putea să nu mai aibă loc în acest an deoarece instituţia pe care o conduce nu mai are fonduri. Radu Mazăre a precizat că o parte dintre acestea s-ar putea desfăşura totuşi dacă vor fi alocate fonduri de la Ministerul Turismului. "Nu se mai face nimic în Mamaia, nimic, nimic. Dacă ne-o da tanti Nuţi bani de la Bucureşti, facem Form

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că manifestările estivale din staţiunea Mamaia, printre care cursa de Formula 1 pe apă, ar putea să nu mai aibă loc în acest an deoarece instituţia pe care o conduce nu mai are fonduri.

Radu Mazăre a precizat că o parte dintre acestea s-ar putea desfăşura totuşi dacă vor fi alocate fonduri de la Ministerul Turismului.

„Nu se mai face nimic în Mamaia, nimic, nimic. Dacă ne-o da tanti Nuţi bani de la Bucureşti, facem Formula 1, mai facem şi avioanele, mai facem spectacole. Dacă nu, nimic pentru că nu putem să diminuăm din programele sociale şi să susţinem singuri turismul de litoralul din România”, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, Radu Mazăre.

Vrea să economisească 56 de milioane de lei

El a precizat că aceasta nu va fi singura măsură pentru economisirea banilor la buget. Astfel, în acest an nu vor mai fi acordate bunuri de uz casnic persoanelor aflate la prima căsătorie, suma acordată persoanelor care împlinesc 80 de ani scade de la 500 de lei la 300 de lei, nu vor mai fi date ghiozdane şi rechizite pentru şcolari şi preşcolari, pachetele cu alimente pentru pensionari vor fi date doar de opt ori pe an, nu de 12 ori cum era până acum şi nu vor mai fi subvenţionate cu 50 la sută abonamentele pe mijloacele de transport în comun pentru studenţi.

Radu Mazăre a spus că prin aceste măsuri, dar şi prin altele, se economisesc la buget 56 de milioane de lei.

Nu vor fi investiţii noi

Potrivit primarului, nu vor fi realizate investiţii noi în oraş în acest an deoarece nu există fonduri, însă nu va fi afectat programul de asfaltare şi nici construcţia primului cartier de locuinţe ieftine pentru tineri, pentru care există fonduri alocate.

Discuţiile legate de bugetul Primăriei pe 2010 vor continua până la începutul lunii viitoare, când este programată o şedinţă de Consiliu Local Municipal în care acesta va fi supus spre aprobare.

SURSA:Mediafax