Vacanțele vândute de agențiile de turism la târgul care s-a încheiat duminică au fost cu 40 - 50% mai ieftine față de ofertele inițiale, ceea ce a dus la creșteri substanțiale ale vânzărilor, comparativ cu perioade obișnuite din an. Cele mai căutate destinații au fost insulele din Grecia, Turcia, Bulgaria și Spania. Până în prezent, reprezentanții agențiilor nu pot oferi cifre exacte ale vânzărilor, însă au fost cazuri în care agențiile aflate în TOP 5 au depăși jumătate de milion de euro.
“Comparativ cu aceeași ediție a Târgului de Turism din anul precedent, am înregistrat vânzări considerabil mai mari. În cazul nostru, românii au achiziționat vacanțe în valoare de peste jumătate de million de euro. La mare căutare au fost ofertele First Minute pentru vara anului 2015. De asemenea, o pondere semnificativă din volumul vânzărilor au înregi
Potrivit acestuia, pentru sfârșitul anului, românii au ales să-și petreacă vacanța de sărbători în destinații exotice consacrate deja, cum este de exemplu Dubaiul. În același timp, au ales zonele de schi din România și Bulgaria. Grosso modo, s-au vândut atât destinaţii VIP pentru iarnă, cât și early booking-uri pentru litoral, vacanţe în rate cu un avans de la 5% – 10% și noi destinaţii pe chartere în Turcia sau Grecia.
Prestige Tours, turoperatorul grupului Happy Tour, a semnat pentru sezonul de vară 2015, un nou parteneriat cu Calypso Tour, parte din grupul Casio Air. Astfel, turiștii au putut alege hoteluri de lux din Antalya – unele în premieră pentru piața românească -, dar și de servicii VIP. Pachetele sezonului estival 2015 pornesc de la 400 de euro/persoană, în perioada Târgului de Turism având reduceri de până la 35%.
De asemenea, printre destinațiile noi lansate de TUI TravelCenter la târg s-au aflat și charterele pentru Lefkada-Grecia și Bodrum-Turcia. Mai mult, ”Vacanța la un euro”, ”Plătești unul și merg doi”, promoții la circuite low-cost ”Europa prin Europa Travel” 2015 și reducerile de 50% la sejururile pentru litoralul românesc sau pentru vacanțele la schi 2015 în România s-au aflat printre ofertele agenției Europa Travel. La cea de-a XXXII-a ediţie a Târgului de Turism (13 – 16 noiembrie) au fost prezente peste 270 de companii din 14 țări.