În ce ar trebui să investim în 2023? Ce ne sfătuiesc experții

investitii

SURSA FOTO: Dreamstime

După un an dominat de o inflație galopantă care a dat peste cap toate planurile, și de amenințarea recesiunii care încă planează, estimările experților privind finanțele, în 2023, sunt extrem de precaute.

În timp ce SUA se îndreaptă către o potențială recesiune, americanii ar vrea să știe în ce pot investi anul viitor. Conform CBS, pentru unii, aurul poate fi o alegere inteligentă, din mai multe motive.

Dacă sunteți tentați ca anul viitor să investiți în aur, iată câteva dintre beneficiile pe care le-ați putea avea.

O mai bună acoperire împotriva inflației

Aurul și alte metale prețioase au fost considerate mereu o modalitate inteligentă de a lupta împotriva inflației. Acest lucru se datorează faptului că aurul tinde să-și mențină valoarea și să păstreze puterea de cumpărare pe termen lung, în ciuda fluctuațiilor dolarului. Frank Trotter, președintele Battle Bank, explică: „Și în 2023 inflația va continua să fie ridicată. Acesta ar putea fi un moment excelent pentru a investi în aur. De-a lungul timpului, analiștii au arătat că aurul a fost o acoperire bună împotriva inflației”.

Cheltuielile consumatorilor, care reprezintă mai mult de două treimi din activitatea economică a SUA, au crescut cu 0,8%, după o creştere nerevizuită de 0,6% în septembrie, a transmis Departamentul de Comerţ. Creşterea din octombrie a fost în conformitate cu aşteptările economiştilor. Cheltuielile de consum ajustate la inflaţie au avansat cu 0,5%, cel mai mult din ianuarie.

Potrivit experților, aurul este o investiție mai interesantă de luat în considerare în noul an.

„Din datele economice recente, combinate cu poziția Fed, este puțin probabil ca durerea economică să se amelioreze în curând. De fapt, e mult mai probabil să se înrăutățească”, spune Richard Gardner, CEO al companiei de tehnologie financiară Modulus Global. „Cheltuielile guvernului, sub formă de stimulente, în timpul lockdown-urilor ,combinate cu un război în Europa, plus problemele persistente ale lanțului de aprovizionare, vor face, probabil, ca economia să nu-și revină pe termen scurt. Toate acestea sunt de bun augur pentru aur”, a mai spus el.

Poate diversifica portofoliul

Când o economie plonjează într-o recesiune (așa cum susține Goldman Sachs că sunt șanse de 35% să se întâmple anul viitor) investițiile imobiliare își pierd din valoare. În aceste perioade, aurul poate fi o modalitate bună de a asigura un portofoliu divers, de a reduce expunerea la aceste active mai riscante și a minimaliza impactul oricăror pierderi. „Dacă investitorii privesc în viitor la o posibilă recesiune și, probabil, la stagflație, investiția în aur poate fi o alegere potrivită, deoarece reduce expunerea la acțiuni și obligațiuni”, spune Trotter.

Este mai lichid și poate fi transformat în numerar

Acțiunile, obligațiunile, bunurile imobiliare, obiectele de colecție și alte active sunt plasamente nelichide. Sunt greu de transformat în fonduri utilizabile, în special atunci când cererea pentru ele este în scădere. Și cine ar vrea să cumpere opere de artă, când nu-și mai poate plăti facturile? Pe de altă parte, aurul este foarte lichid și poate fi schimbat rapid în numerar, ceea ce îl face o investiție inteligentă în perioade dificile. După cum spune Gardner, „aurul este un plus util pentru diversificarea unui portofoliu, având în vedere stabilitatea prețurilor, precum și lichiditatea sa ridicată”.

Bun pentru unii, rău pentru alții

Aurul este o investiție inteligentă pentru unii, dar nu e mișcarea potrivită pentru toată lumea. Dacă maximizarea creșterii investițiilor este o prioritate, atunci aurul nu este recomandat. Aurul este considerat, de obicei, o investiție cu risc scăzut, un refugiu – nu una care oferă randamente ridicate.