Jurnalistul Dan Andronic a analizat pe larg cauzele care au dus la eșecul partidului social-democrat în încercarea de a se constitui ca o forță de opoziție puternică. Într-un editorial semnat în evz.ro, jurnalistul explică că o analiză serioasă trebuie să treacă dincolo de fotografia momentului.

„Așa zisul eșec al PSD are la bază unul din păcatele originare ale democrației românești. Și o să mă întorc puțin în istorie, în vremea mandatului de prim-ministru al lui Adrian Năstase (2001-2004). Atunci a avut loc modificare a Constituției determinată de necesitatea adaptării acesteia la perioada premergătoare intrării în Uniunea Europeană. Și cum niciodată la români o modificare nu vine singură, s-a născut ideea decalării mandatului președintelui României de cel al parlamentarilor. Cu alte cuvinte a apărut un mandat de cinci ani pentru Președinte și a rămas unul de patru ani pentru parlamentari.

Nu mai are rost să discutăm de ce s-a făcut această modificare, pentru că chiar dacă unii și-au închipuit că pot păstra puterea pentru PSD, istoria le-a dovedit că evenimentele nu au stat deloc cuminți.

Momentul 2004, pierderea alegerilor prezidențiale de către Adrian Năstase, a consacra un nou tip de președinte, președintele-jucător. Traian Băsescu a folosit timp de 10 ani la maxim toate pârghiile constituționale și a inventat noi modalități de exprimare politică capabile să menține la putere Partidul Democrat. A folosit acel an în plus cu maximă eficiență. Așa cum face în zilele noastre, Klaus Iohannis. Bravo lor, numai că…

Haideți să ne închipuim că alegerile prezidențiale nu ar fi avut loc în 2009, ci în 2008. Poate nu mai știți, dar la aceste alegeri parlamentare, PSD a ieșit pe primul loc, Partidul Democrat pe al doilea, iar liberalii lui Călin Popescu Tăriceanu pe al treilea. Era anul în care economia „duduia”, se dublaseră pensiile, iar criza economică ce avea să vină din 2009 era deocamdată doar la nivel declarativ. Guvernul Tăriceanu, finaliza un mandat guvernamental început în 2004, avea o alianță stabilă la nivel parlamentar cu PSD și un electorat anti-Băsescu.

Astfel, din perspectiva unor posibile alegeri prezidențiale este evident că am fi asistat la o cursă între Traian Băsescu, Mircea Geoană și Călin Popescu Tăriceanu. În turul doi, Băsescu – Geoană, sprijinit de Tăriceanu. Mai avea aceleași șanse Traian Băsescu ca în 2009?

Este greu de spus, un asemenea demers se numește istoria contrafactuală, dar putem presupune că i-ar fi fost mult mai greu să câștige un mandat de președinte al României. Repet, în condițiile în care avea un guvern ostil și peste 60 la sută din români votând împotriva partidului său la alegerile parlamentare. Numai că datorită mandatului de cinci ani, Traian Băsescu a câștigat din nou timp, iar în 2009 a consacrat PSD ca fiind Partidul Anti-Reformă și Anti-Justiție. Este adevărat că toate aceste lucruri s-au petrecut cu sprijinul nemijlocit al lui Mircea Geoană, care a târât Partidul în scandaluri imense, de la celebra arhiva secretă a Ministerului de Interne pe care o succesiune de lideri PSD doreau să pună mâna, până la vizită acasă la SOV în pragul alegerilor prezidențiale.

Ce s-a întâmplat după guvernarea Năstase

Opoziția puternică a Președintelui (Traian Băsescu sau Klaus Iohannis) față de PSD a pus partidul tot timpul în defensivă, silindu-l să-și toace patru generații de lideri în lupte de gherilă politică. După generația lui Adrian Năstase, a urmat trupa lui Mircea Geoană, apoi gașca lui Victor Ponta, procesul încheindu-se cu banda lui Liviu Dragnea. 15 ani de lupte pierdute nu pot decât să secătuiască un partid. Ceea ce s-a întâmplat cu PSD.

De unde vine puterea Președintelui? Din modul în care instituțiile se raportează la puterea reală a titularului de la Palatul Cotroceni. Care este determinat de poziția sa de președinte al Consiliului Suprem de Apărarea Țării, relația sa cu serviciile de informații și calitatea de comandant suprem al forțelor armate. Iar aici nu există contrapondere parlamentară eficientă.

În aceste condiții apare un balans în care rolul șefului Statului este pus la încercare în permanență de Parlament sau Guvern. Constituția României a fost elaborată pe principiul colaborării loiale a instituțiilor statului, nu este un fel de Arta Războiului a lui Sun-Tzu sau Tehnica unei lovituri de stat a Curzio Malaparte.

Soluția PSD nu este un iluzoriu program de reformare a partidului gândit de cei care i-au condus pe social-democrați din eșec în eșec. Figurile politice reciclate nu pot ține loc de strategie politică. PSD poate redeveni o forță în politica românească doar dacă își asumă curajos o inițiativă de modificare a Constituției care să repare ce au stricat acum 16 ani. La care pot adăuga și o clarificare caracterului prezidențial sau parlamentar al tipului de republică. Asta face un partid serios!”, a scris Andronic.