Palatul Buckingham a informat recent că Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii este nevoită să amâne o reuniune a consilierilor săi care urma să aibă loc miercuri. Decizia a fost luată la sfatul medicilor.
În ce stare se află Regina Elisabeta a II-a? Monarhul a amânat încă o întâlnire, la sfatul medicilor
Așadar, Palatul Buckingham a informat în cadrul unui comunicat că monarhul în vârstă de 96 de ani a acceptat sfatul medicilor de a se odihni. Astfel, aceasta a anulat întâlnirea la o zi după ce a numit-o pe Liz Truss în funcția de prim-ministru al Marii Britanii.
„După ziua de ieri, Majestatea Sa a acceptat în această după-amiază sfatul medicilor de a se odihni. Aceasta înseamnă că ședința Consiliului Privat care trebuia să aibă loc în această seară va fi rearanjată”, a transmis Palatul Buckingham, conform reuters.com
Regina se află în momentul de față la reședința sa din Scoția
Regina se află în momentul de față la reședința sa din Scoția, Castelul Balmoral, unde Boris Johnson a demisionat oficial, marți, din funcția de prim-ministru. Monarhul suferă de ceea ce Palatul Buckingham numește „probleme episodice de mobilitate”.
Din cauza acestor probleme, începând cu sfârșitul anului trecut, regina Elisabeta a fost nevoită să reducă angajamentele și să minimizeze aparițiile publice. Palatul Buckingham nu a oferit alte detalii despre starea de sănătate a monarhului, potrivit sursei menționate.
Trebuie menționat că Regina Elisabeta a II-a va rămâne la Castelul Balmoral în perioada următoare. De asemenea, în urmă cu o săptămână, regina a lipsit de la Braemar Highland Gathering din Scoția, pentru prima dată de când a ajuns pe tron.
Decizia ei este o premieră istorică în cei 70 de ani de domnie
Decizia ei este o premieră istorică în cei 70 de ani de domnie. Săptămâna viitoare va fi pentru prima când un prim-ministrul britanic își va prezentat oficial demisia și tot pentru prima dată când un nou premier va fi numit în funcția de conducere a Guvernului de la Londra în afara Palatului Buckingham.
Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a anunțat, recent, că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu va face călătoria dus-întors din Scoția în Anglia. (Castelul Balmoral este un edificiu de mari dimensiuni, aflat pe o moșie regală, situată în zona Aberdeenshire din Scoția, cunoscută ca Royal Deeside. Proprietatea a fost achiziționată de Prințul Consort Albert, soțul reginei Victoria. În prezent, este o reședință regală de vară.)