Ţara unde e interzis să ai mai mult de două case

China, cea mai populată ţară din lume, cu 1,3 miliarde de locuitori, este a doua cea mai mare putere economică a lumii, însă şi ţara cu cele mai multe restricţii.

Autorităţile de la Beijing nu le permit chinezilor să aibă mai mult de un copil,  internetul este cenzurat, posesori de automobile circulă în funcţie de numerele de înmatriculare, iar, mai nou, cei care care deţin cel puţin două proprietăţi în marile oraşe nu mai au voie să-şi cumpere o altă locuinţă

Prin această nouă intedicţie, autorităţile chineze vor să prevină specula imobiliară.
Cei care au domiciliu în altă localitate nu pot avea în metropole mai mult de un apartament. Avansul dat pentru o noua locuinţă, dat de cei care deja deţin una, creşte la 60% din preţul casei achiziţionate. Aceste măsuri au fost luate după ce în decembrie anul trecut, preţurile caselor au crescut cu 6,4% faţa de aceeaşi perioadă din 2009.
China a detronat Japonia în topul celor mai mari economii din lume, ajungând pe locul al doilea, după ce a ştiut să profite de pe urma crizei financiare. China a înregistrat un avânt fulminant de 384%. Altfel spus, produsul intern brut (PIB) al Chinei a crescut de aproape cinci ori într-un singur deceniu, potrivit datelor Băncii Mondiale.
Din 2006 încoace PIB-ul ţării a crescut de peste două ori, ajungând până la 5.800 miliarde dolari în 2010. Cu toate acestea, cea mai populată ţară din lume, cu 1,3 miliarde de locuitori, are un venit pe cap de locuitor care rămâne de 10 ori mai mic faţă de cel din Japonia.

SURSA:
Bloomberg