IBM România, reprezentanţa furnizorului american de servicii şi produse IT, nu va face restructurări şi va continua angajările, deşi resimte efectele crizei financiare, a declarat, marţi, directorul general IBM România, Mihai Tudor.
„Semnez în fiecare zi cereri de angajări atât pentru centrul din Braşov, cât şi pentru cel din Bucureşti”, a spus Tudor, potrivit Mediafax.
El a adăugat că, odată cu criza financiară, nu mai există pretenţii salariale, câştigul rămânând la nivelul de anul trecut.
„Va mai dura situaţia financiară după cum spun analiştii, iar industria informatică este afectată, din cauza restrângerii cheltuielilor informatice. Consumatorii renunţă mai uşor la un PC decât la cumpărarea unor produse de folosinţă îndelungată”, a mai spus Tudor.
IBM vizează investiţii
Pentru 2009, compania intenţionează să investească în proiecte noi, dar, potrivit reprezentanţilor IBM, în prezent, nu sunt cereri.
„Suntem deschişi la investiţii, oferim pentru sistemul de sănătate soluţii hardware şi software, dar nu avem cereri, totul este blocat”, a declarat directorul de comunicare IBM România, Sofia Zainea.
Ea a adăugat că speră la o deblocare şi o creştere pentru acest an.
SURSA: Mediafax