Profitul Ryanair a crescut cu 12% în trimestrul patru din 2017, în pofida primei greve a piloţilor din istoria companiei, care a dus la anularea mai multor mii de zboruri, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Din septembrie, compania irlandeză a avut probleme din cauza planificării concediilor piloţilor, ceea ce a provocat prima grevă a acestora din istoria companiei şi a dus la anularea a mii de zboruri.
Luni, operatorul aerian low-cost a avertizat că sunt posibile noi întreruperi în lunile următoare. De altfel, în ultimele trei luni din 2017 preţul mediu al biletelor a scăzut cu 4%, în linie cu estimările. În schimb, au crescut cu 12% veniturile de pe urma opţiunilor suplimentare, cum ar fi bagaje suplimentare şi îmbarcare cu prioritate.
Profitul după taxe a crescut cu 12% în trimestrul patru din 2017, la 106 milioane de euro, depăşind estimările analiştilor, de 101 milioane de euro.
Compania irlandeză îşi menţine în continuare estimările potrivit cărora, în exerciţiul financiar ce se va încheia la data de 31 martie 2018, va înregistra un profit după taxe de 1,4 – 1,45 miliarde de euro.
Dar directorul general Michael O'Leary a avertizat că recentele performanţe solide ale operatorilor aerieni din Europa ar putea să nu continue şi în timpul verii.
Rivalele easyJet şi Wizz au raportat majorarea vânzărilor în trimestrul patru din 2017, după ce problemele de la compania britanică Monarch, grupul german Air Berlin şi operatorul italian Alitalia le-au permis să majoreze costul biletelor.
Pentru a atenua temerile investitorilor, Ryanair a anunţat luni că intenţionează să răscumpere acţiuni în valoare de 750 milioane de euro (933 milioane de dolari). La Bursa de la Dublin, titlurile Ryanair au scăzut luni dimineaţă cu 3,1%, la 15,64 euro, evaluând compania la 18,5 miliarde de euro. Capitalizarea bursieră a Ryanair a scăzut cu peste două miliarde de euro din 15 septembrie, când au fost anunţate primele anulări de zboruri.
Ryanair a anunţat că numărul de pasageri a crescut cu 6%, la 30,4 milioane.
În decembrie, Ryanair a avut primele negocieri cu sindicatele din istoria de 32 de ani a companiei, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european. În urma discuţiilor, piloţii Ryanair din Portugalia, Irlanda şi Italia renunţaseră la mişcările de protest programate înainte de Crăciun, dar piloţii din Germania au oprit activitatea timp de patru ore.