Preşedintele şi acţionarul majoritar al grupului Pasmatex Timişoara, unul dintre cei mai mari producători de textile şi confecţii din România, a declarat că, încă de la începutul anului, s-a implicat activ în activităţile de conducere ale companiei, acest lucru fiind necesar în prezent, mai mult ca oricând.
„Trecem printr-o perioadă în care nu mai facem investiţii deoarece situaţia încasărilor este incertă, prin urmare acum este nevoie, mai mult ca altădată, de implicare în stabilirea strategiei pe termen scurt şi mediu, a obiectivelor şi a măsurilor de corecţie pentru atingerea obiectivelor”, a spus Maria Grapini. Mai mult decât atât, ea a declarat că s-a implicat inclusiv în discuţia directă cu furnizorii şi clienţii companiei pentru a-i convinge să continuie parteneriatul. „Însă, de conducerea executivă se va ocupa, în continuare, echipa profesionistă angajată de mult timp în grupul Pasmatex”, a completat preşedintele companiei.
Deşi ultimii doi ani au fost marcaţi de investiţii importante în afacerile pe care le deţine, acum, Maria Grapini are anumite rezerve în ceea ce priveşte perioada următoare: „Piaţa traversează o perioadă incertă, nu poţi să te bazezi pe un flux de numerar constant. Pe de altă parte, este greu să calculezi amortizarea investiţiei atâta timp cât nu ştii care este volumul pieţei şi al producţiei industriale”, a explicat ea.
În ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri de reducere a costurilor, Grapini a exclus, cel puţin pentru moment, concedierile. Totuşi, „este posibil ca în lunile următoare să recurgem la schimbări în structura organizatorică a companiei”, a declarat ea, adăugând că, dacă nu se vor adopta măsuri de sprijin a întreprinzătorilor din industria uşoară privind costurile de finanţare, reduceri de taxe şi impozite, accesul pe alte pieţe în afara Uniunii Europene şi un control mai exigent al modalităţilor de import şi de comercializare a produselor pe piaţa internă, se va ajunge şi la reduceri de personal din trimestrul al doilea.
Acţionarul Pasmatex, care deţine şi funcţia de preşedinte al patronatului din industria uşoară, consideră că în lipsa unei organizări macroeconomice eficiente, cu proceduri transparente şi a unui sprijin în mod real al industriaşului român (creditare, utilizarea produselor româneşti în investiţiile din infrastructură, diminuarea fiscalităţii şi a birocraţiei), companiile din domeniu vor înregistra scăderi de producţie nu numai în 2009, ci şi în 2010-2011.
Conform estimărilor realizate de reprezentanţii companiei, Pasmatex a înregistrat, în 2008, o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro, în scădere cu 10% faţă de 2007.
În ediţia din 2008 a Top 300 cei mai bogaţi români, editată de revista Capital, Maria Grapini figura cu o avere estimată la 14-15 milioane de euro, în 2007.