În contextul unei penurii de medicamente, Germania a decis majorarea prețurilor la unele dintre acestea

farmacie

Sursă: Dreamstime

Germania se confruntă cu o mare penurie de medicamente. În sensul de a combate lipsa de antibiotice în farmacii, autoritățile de la Berlin au decis majorarea prețurilor la anumite medicamente.

Germania a decis majorarea prețurilor la anumite medicamente, care pot fi vândute de producători cu scopul de a combate lipsa de antibiotice în farmacii, a anunţat, marţi, 20 decembrie, ministrul Sănătăţii de la Berlin, în contextul unei penurii de medicamente care provoacă îngrijorări în mai multe ţări din Europa, a relatat AFP.

Regulile economice sunt exagerate

În mod special, în contextul acestei probleme, sunt vizate siropurile împotriva tusei şi febrei pentru copii. „Ar trebui să eliminăm preţurile fixe la medicamentele pentru copii, astfel încât să poată fi vândute la preţuri mai mari.”, a punctat ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach, pentru presa germană. Karl Lauterbach a menționat că a autorizat casele de asigurări să plătească producătorilor de medicamente pentru copii preţuri cu 50% mai mari din motiv că „piaţa germană nu este în prezent atractivă”.

Conform experţilor, una dintre cauzele care a provocat penuria de medicamente, care afectează şi alte ţări precum Franţa, Spania sau SUA, are legătură cu faptul că producătorii de medicamente nu mai produc anumite antibiotice pentru care protecţia conferită de brevetul original a expirat, astfel încât comercializarea lor nu mai este rentabilă.

„Avem în Germania un sistem în care preţurile la medicamente care nu mai au brevete sunt foarte mici. În acest domeniu am exagerat cu regulile economice …am făcut supra-economii.”, a estimat Karl Lauterbach.

În prezent ingredientele active ale medicamentelor sunt produse în principal în Asia

De mai multe săptămâni, asociaţiile medicilor trag un semnal de alarmă cu privire la lipsa medicamentelor. Din cauza acestei penurii, preşedintele Colegiului medicilor din Germania, Klaus Reinhardt, a propus ca acele persoane care au o stare bună de sănătate să pună la dispoziţia bolnavilor medicamentele pe care nu le folosesc. Ministrul Karl Lauterbach a respins însă varianta unei „pieţe de vechituri” pentru medicamente.

Pentru a îmbunătăţi aprovizionarea durabilă de medicamente, Karl Lauterbach a avansat reformarea sistemului de achiziţie pentru a încuraja producţia de molecule în Europa, în contextul în care în prezent ingredientele active ale medicamentelor sunt produse în principal în Asia. Conform oficialului, fabricanţii care produc medicamente împotriva cancerului şi antibiotice în Europa ar urma să beneficieze în curând de o parte din comenzi în cursul procedurilor de licitaţie, chiar dacă nu au cele mai mici preţuri. „Vom da instrucţiuni caselor de asigurări să cumpere o parte din China, India etc. dar şi o parte din Europa.”, a explicat Karl Lauterbach.