Simona Halep se bucură de susținerea ambasadorului Turciei la București
Cu câteva zile în urmă, Simona Halep s-a întâlnit cu ambasadorul Turciei la București, Özgür Kıvanç Altan, care o descrie ca fiind „o adevărată luptătoare” și „una dintre cele mai bune femei pe care le-a văzut” tenisul.
„Tenisul este sportul meu preferat. Îl joc, îl privesc, pur și simplu îmi place! Așadar, astăzi am fost foarte norocoasă să dau peste una dintre cele mai bune femei pe care le-a văzut acest sport. Simona Halep, îți mulțumesc, ești o adevărată luptătoare și îți doresc doar ce e mai bun!”, a scris Özgür Kıvanç Altan pe contul său de Twitter.
Tennis is my favorite sport. Play it, watch it, just love it! So, today I was very lucky to run into one of the best women the sport has seen. @Simona_Halep thank you, you are a true fighter and just wish you the best! pic.twitter.com/5cJUGcQBD4
— Özgür Kıvanç Altan (@vanc_ozgur) July 9, 2023
Nume mari din lumea sportului o susțin pe Simona Halep
De când Simona Halep a fost suspendată provizoriu din cauza acuzațiilor de dopaj, nume mari din lumea sportului, precum președintele WTA, Steve Simon, comentatorul de tenis Mats Wilander, John Millman, Kim Clijsters, Agnieszka Radwanska, Francesca Schiavone, Flavia Pennetta, Bianca Andreescu și Irina Begu i-au luat apărarea.
De exemplu, Irina Begu este convinsă că jucătoarea de tenis este nevinovată. Vedeta a discutat personal cu Simona Halep despre scandalul de dopaj și a încercat să o încurajeze moral cât de mult a putut.
„Îmi doresc foarte mult pentru Simona ca acest proces să aibă loc cât mai repede și să-și demonstreze nevinovăția. Am vorbit cu ea și am încercat să o încurajez pe cât de mult pot.
Pe acest subiect discut strict cu ea și nu cu alte jucătoare. Nu știu foarte bine regulile și nu m-am interesat foarte mult pe aceste reguli cu suspendările.
Nu-mi dau seama de ce se întârzie așa de mult, dar cu siguranță acest proces ar trebui să fie mult mai rapid și tu ca sportiv să-ți reiei turneele și viața să meargă înainte.
Nu este ușor să revină, dar am încredere în ea că poate să revină pentru că este o jucătoare puternică mental”, a declarat ea în cadrul unui interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor.