“Sunt două tronsoane pentru care la finele lunii octombrie vom avea ultimii şase participanţi, după o primă selecţie, iar în noiembrie-decembrie vom şti câştigătorii, urmând ca în prima jumătate a anului viitor să înceapă organizarea de şantier”, a spus Udrişte, subliniind că linia va fi gata în 2015.
Pentru licitaţia organizată de Metrorex de construcţie a tronsonului Eroilor – Drumul Taberei au depus oferte 19 consorţii, 18 oferte pentru lucrările de la Eroilor la staţia Romancierilor, cu o valoare de 920 milioane lei, alte 18 consorţii depunând oferte pentru tronsonul Romancierilor – Valea Ialomiţei, lucrările urmând să includă o staţie şi un depou, în mare parte fiind lucrări de suprafaţă estimate la 246 milioane lei.
Printre firmele care au depus sunt mari constructori europeni precum Astaldi, Aktor, Vinci, Alpine, Strabag, Max Bogl, dar şi companii din Rusia, Ucraina şi, pentru prima dată, compania chineză China Railway.
Proiectul, ce vizează construirea unei magistralei de metrou de nouă kilometri între Drumul Taberei şi Universitate şi Drumul Taberei – Pantelimon, ar urma să fie finalizat în 2015. Proiectul include 14 staţii şi cumpărarea de 37 de trenuri noi de metrou pentru dotarea magistralei V şi înlocuirea trenurilor de metrou cu durată depăşită. Un număr de 21 dintre aceste noi garnituri vor circula pe viitoarea rută de metrou.
Suma necesară pentru acest proiect este de 883 milioane euro, din care finanţarea directă de la bugetul de stat se ridică la 488 milioane euro.
În decembrie se decide cine construieşte tronsonul de metrou spre Drumul Taberei
5 octombrie 2010, 12:39
Ultima modificare în 5 octombrie 2010, 15:39
Cele două consorţii care vor construi tronsonul de metrou Drumul Taberei - Universitate vor fi selectate în luna decembrie, a declarat Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex.
Etichete: drumul taberei-universitate,
metrorex
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook