A fost vorba despre o ripostă geopolitică îndrăzneață, care i-ar face mândri până și pe cei mai optimiști sau mai pesimiști funcționari de la Bruxelles. După ce, săptămâna trecută, SUA și Germania au anunțat un acord pe tema controversatului proiect legat de gazoductul Nord Stream 2, Ucraina a invocat Acordul de Asociere la UE, care numără 2135 de pagini, evidențiind totodată două prevederi din document pentru a cere consultări urgente cu Comisia Europeană și cu guvernul german.

Teoretic, asemenea discuții i-ar oferi Ucrainei prilejul de a insista asupra sancțiunilor menite să împiedice orice operațiuni viitoare ale gazoductului sau să ceară niște compensații mai mari decât cele oferite de Washington și de Berlin, precum și niște garanții mai exacte.

Din punct de vedere juridic și practic, este puțin probabil ca demersul să facă Ucraina să își atingă obiectivul, respectiv, anularea gazoductului Nord Stream 2 – proiect care ar facilita transportul de gaze din Rusia în Germania ocolind fostele rute de pe teritoriul Ucrainei. Dar, din punct de vedere politic, înalți oficiali și diplomați din UE spun că demersul marchează un anume prag. Un stat partener care speră ca, într-o zi, să se alăture Uniunii Europene, are în cele din urmă îndrăzneala de a se ridica și de a cere deschis ca drepturile sale să-i fie respectate de Comisie și de Germania, cea mai mare și mai puternică țară membră din UE, în loc să fie redusă la tăcere de teama de a nu-i ofensa pe patronii occidentali cei bogați.

Gestul Ucrainei de a face acest demers invocând termenii apăruți în propria agendă oficială a UE, a făcut ca el să fie absolut ‚delicios’.

Public cel puțin, oficialii UE au avut a reacție slabă la manevrele Ucrainei. Cancelarul german Angela Merkel s-a angajat să apere rolul Ucrainei ca țară de tranzit pentru gazele naturale. Comisia a reiterat faptul că UE nu consideră că proiectul Nord Stream 2 ar fi în interesul comun al organizației – în pofida opiniei contradictorii a Germaniei – și s-a arătat dispusă să discute în continuare problema cu toți partenerii, inclusiv cu Ucraina.

În plan privat însă, mulți oficiali și diplomați au început să ‚chicotească’, arătându-se încântați de îndrăzneala Kievului. În 2009, UE a creat Parteneriatul Estic, un program prin care foste state sovietice, respectiv, Ucraina, Georgia și Moldova, să devină mai europene prin acorduri de asociere politică și de liber schimb. Brusc însă, în cazul Ucrainei, Bruxelles-ul se trezește ceva mai în încurcătură, întrucât Kievul insistă ca parteneriatul să adopte două căi.

„Au absolută dreptate”, a declarat un înalt oficial din UE. „În instituții, colegii cred că Acordurile de Asociere implică obligații doar din partea Ucrainei, și nu reciproce”.

Un înalt diplomat din UE spune că reacția Kievului a fost justificată, dar că, probabil, a fost prea ambițioasă și prost concepută. „Recenta inițiativă a Ucrainei este isteață, desigur”, a spus diplomatul. „Totuși, mă întreb de ce nu au făcut asta mai devreme”.

Mesajul cu tâlc al Ucrainei

‘Nota verbală’, pe care ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a trimis-o, săptămâna trecută, Uniunii Europene, sublinia că, potrivit Articolului 274 din Acordul din 2014, UE și statele membre sunt obligate “să se consulte și să coordoneze” împreună cu Ucraina problemele legate de “dezvoltarea infrastructurii energetice” și “va coopera pe teme vizând comercializarea, eficiența și securitatea furnizării gazelor”.

Și, după cum afirmă Kuleba, potrivit Articolului 337, părțile se angajează să stabilească un „mecanism eficient în eventualitatea unei crize energetice, în spiritul solidarității” – un limbaj cu osebire important, dată fiind recenta decizie a Curții Europene de Justiție, potrivit căreia solidaritatea nu este un termen oarecare, ci are o greutate juridică în contextul politicii energetice.
În Ucraina, situația gazoductului Nord Stream 2 constă pur și simplu în a cere UE să-și susțină propriile reguli și să le ceară statelor membre aceleași condiții pe care le pun și țărilor aspirante./…/

În timp ce principalul obiectiv al Ucrainei este acela de a anihila proiectul Nord Stream 2, Naftogaz a oferit o alternativă care ar asigura veniturile Ucrainei din transportul de gaze, oferindu-le furnizorilor de gaze din UE posibilitatea ca Gazprom, furnizorul rusesc de stat, să asigure imediat comenzi la frontiera de est a Ucrainei. Asta ar însemna ca gazul transportat sau aflat în sistemul de conducte ucrainean să aparțină clienților europeni ai Gazprom, și nu Rusiei.

O asemenea strategie s-ar putea bucura de sprijinul țărilor din UE pentru care Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității lor, precum Polonia, Lituania, Letonia și Estonia.

Poziția puterilor occidentale

Riscurile securității nu au împiedicat puterile occidentale mai mari să dea întâietate propriilor interese.

Germania consideră Nord Stream drept un proiect comercial crucial, care ar putea reduce cheltuielile țării în materie de energie. Iar președintele SUA, Joe Biden, deși se opune proiectului legat de gazoduct, s-a abținut să impună niște sancțiuni prin care să-i pună capăt, invocând importanța redresării relațiilor cu Germania, relații care au avut de suferit pe vremea fostului președinte

Donald Trump. Consilierii lui Biden consideră că relațiile cu Germania sunt esențiale pentru consolidarea unei poziții occidentale unite în fața Chinei, țară pe care ei o consideră un adversar mai important decât Rusia.

După ce Ucraina a refuzat să tacă în urma acordului dintre SUA și Germania pe tema proiectului Nord Stream 2, în cele din urmă, Administrația Biden a precizat o dată în vederea vizitei pe care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar urma să o facă la Casa Albă “în această vară”. 30 august, practic, una dintre cele mai liniștite zile de vară, când puțină lume se află la Washington.

Unii susținători din Congres ai Ucrainei s-au plâns, afirmând că Zelenski și Ucraina merită mai mult și acuzându-l pe Biden că încearcă să-i împiedice pe congresmenii americani să afle direct nemulțumirile Ucrainei.

Opoziția fățișă a lui Zelenski față de acordul americano-german e mult deosebită de atitudinea avută de el după ce a fost atras în scandalul legat de demiterea lui Trump.

Liderii europeni adoptă de mai multă vreme principiul de ‘și mai mult’ în relațiile cu eventuale noi țări membre ale UE, subliniind că ele se vor bucura de mai multe beneficii, cum ar fi deplasarea fără vize și un acces mai mare pe piața unică a UE, în schimbul unor reforme.

Totuși, oficialii ucraineni susțin că indiferent cât de mult ar face, tot ce vor primi în schimb nu vor fi decât noi și noi condiții.

Și nu este vorba doar de UE. Un comunicat al NATO de luna trecută, dat publicității în urma unui summit de la Bruxelles, recunoștea aspirațiile Ucrainei și Georgiei de aderare la alianță, dar nu pomenea decât Ucraina, căreia îi cerea să depună mai multe eforturi în vederea combaterii corupției, subliniind: “Succesul unor reforme vaste, substanțiale și ireversibile, inclusiv combaterea corupției… va fi de importanță crucială”.

Săptămâna trecută, diplomații Ucrainei au afirmat că apelul la discuții de săptămâna trecută nu a constituit prima ocazie când Kievul a invocat prevederile Acordului de asociere ca să ceară noi consultări. Asta s-a mai întâmplat și în 2017, când guvernul s-a arătat îngrijorat de gazoductul OPAL -prelungirea terestră a gazoductului Nord Stream, care străbate frontiera de est a Germaniei. Potrivit diplomaților, diferența a constat în faptul că, la vremea aceea, Ucraina și-a prezentat pretențiile cu calm, lăsând în sarcina Poloniei lupta în instanță cu Germania cu privire la decizia de a permite firmei Gazprom să-și sporească utilizarea variantei OPAL. Ei afirmă că, de această dat, Kievul s-a manifestat public și a cerut nu doar să discute cu Comisia, ci să discute și cu guvernul german.

La începutul acestei luni, Curtea Europeană de Justiție a dat dreptate Poloniei în privința disputelor legate de gazoductul OPAL, respingând recursul Germaniei.
Svitlana Zalișciuk, fostă membră a parlamentului ucrainean și consilieră a vicepremierului, afirmă că oficialii de la Kiev au urmărit procesul cu mare atenție, considerând că verdictul reprezintă un precedent important în bătălia împotriva Nord Stream 2.

“Principala concluzie a instanței este grozavă”, spune ea, subliniind faptul că Polonia și-a bazat cazul pe faptul că principiul solidarității UE are un sens concret în sfera energiei, iar Germania se opune unei asemenea definiri. “Dar instanța UE nu face decât să spună: oameni buni, ceea ce stă înscris în documentele fundamentale ale UE nu e doar vorbă goală. Iar dacă principiul solidarității există, acesta trebuie să fie înțeles în sensul său fundamental, și anume, în sensul că infrastructura și capacitățile UE deja existente nu pot fi deturnate sau încălcate”.