Despre cifrele din anii de criză – care arată înjumătățirea afacerii – vorbește pe un ton firesc, aproape relaxat, de parcă ar povesti un film pe care abia l‑a văzut la cinema. Și nu e o comedie, dar nici o dramă în care eroul principal moare la sfârşit. Astfel se raportează la businessul său din anii 2009 și 2010 Rareș Jianu, cofondator al TinaR – retailerul de pe ultima poziție în topul primelor cinci mărci românești de fashion în termeni de număr de magazine și cel mai recent nume din industrie care și-a cerut insolvența. Dar chiar dacă starea de spirit pare bună, discursul i s-a schimbat. Nu mai folosește adjectivul „agresiv“ – un cuvânt care, pre-criză, apărea frecvent în conversație când antreprenorul vorbea despre planurile de extindere -, pentru simplul motiv că „obiectivul zero al perioadei următoare a devenit cash-flow-ul“.
TinaR are acum nevoie de lichidități pentru a-și continua activitatea și a recupera decalajul pierdut pe fondul prăbușirii vânzărilor cu peste 40%, în primii doi ani de recesiune. „Anul ăsta s-a mai ridicat ceața. În ianuarie vânzările au crescut cu 31%, în august, cu 71%. Sunt convins că dacă ne concentrăm asupra însănătoșirii businessului, îngheţând datoriile istorice pentru un timp, ne vom putea relua planurile inițiale“, spune Jianu și trece cu degetul peste linia roz a unui tabel care indică evoluția vânzărilor magazinelor TinarR din 2009 încoace, fiecare an fiind comparat cu cel anterior.
Dar până la această risipire parțială a negurii ceței, Rareș Jianu a luat și câteva decizii cu ochii închiși: ca şi alţi retaileri, şi‑a renegociat chiriile și plătește acum ceea ce el numește „turnover rent“ (un procentaj din vânzări) și a renunţat la trei magazine nerentabile (cel din Militari Shopping Center, cel din Carrefour Militari și cel din Cora Pantelimon). În acelaşi timp a deschis însă alte trei, în AFI Palace Cotroceni, pe bulevardul Brătianu şi în Piaţa Romană, urmând să se mai extindă până la finalul anului cu încă patru, în Constanța, Arad, București și Craiova. Sunt însă suficiente aceste ajustări pentru a rezista într-o piață în care ritmul de creștere este descreștere accelerată? „Nu, de aia și încercăm să împingem cât mai mult plata datoriilor“, admite Jianu, care vede solicitarea sa de reorganizare judiciară ca pe o decizie „strategică“.
A reduce costurile, explică el, nu este neapărat sinonim cu a pune dezvoltarea on-hold. Pentru TinaR, piețele externe ar putea fi o gură de oxigen în următoarea perioadă – compania face deja un prim transport în Polonia. Pe listă intențiilor de export sunt și Turcia, țările Golfului Persic și China. „România e o piață destul de mică și săracă, și în următorii trei-cinci ani nu sunt motive de creșteri fantastice. Trebuie să găsim alte piețe“, crede cofondatorul TinaR.
Pe de altă parte, dezvoltarea – se poate citi și diversificare a piețelor – nu este neapărat un instrument de creștere în perioadele de criză – cred consultanții -, ci mai degrabă un mijloc de supraviețuire. „Recesiunea a redus și ultimele pretenții de mari retaileri ale companiilor locale“, este de părere Mihai Pop, partener la casa de investiții Osprey Partners, explicând că, atunci când ești foarte îndatorat, și pe deasupra mai e și criză, bancile sunt un factor de presiune la fel de mare ca furnizorii.
Cazul TinaR vine ca o confirmare a spuselor sale: 1,6 mil. euro din datoriile de circa 3,2 mil. euro raportate la Ministerul Finanțelor reprezintă o linie de finanțare care a fost deschisă într-o perioadă în care compania – ca de altfel întreaga piață – creștea. TinaR a raportat o cifră de afaceri pe 2010 de 2,8 mil. euro și pierderi de aproape 880.000 euro. „Problema noastră, a tuturor brandurilor locale, e de finanțare. Noi n-am avut o perioadă de zece ani de creștere susținută în care să se tot adune profitul, au fost trei ani de urcare (2005, 2006, 2007), după care am picat de la etajul zece“, comentează Rareș Jianu și intrarea în insolvență a unor companii de talia Leonardo sau Mondex – atenție, care are active imobiliare și poate garanta pentru creditele pe care le‑a contractat.
Fața nevăzută a insolvenței
Într-adevăr, rețele de tipul celor trei amintite și care au intrat de bunăvoie în insolvență, plus Jolidon și House of Art, care încă mai rezistă fără ajutor judiciar, păreau a fi cele mai stabile nume ale retailului românesc de fashion dinaintea crizei. Inflația de malluri și galerii comerciale, creșterea consumului și disponibilitatea băncilor de a finanța companiile au fost tot atâtea motoare care au propulsat firmele locale în fruntea pieței de fashion și încălțăminte atât ca volum de vânzări, cât și ca număr de magazine. Unda de șoc a crizei le-a lovit însă în plin. „Nu ne merge strălucit“, spune Olga Stanciu, director adjunct al producătorului clujean Jolidon, cu o sinceritate evidentă. Face o pauză. „N-am terminat 2010 pe plus. Suntem încă în recuperări, dar creșterea de 50% a exporturilor ne face să rămânem optimiști“, mărturiseşte ea.
Distribuția pe piețele externe (compania și-a închis toate magazinele proprii din străinătate – n.red.) se apropie de 55% din businessul Jolidon, cu afaceri de circa 40 mil. euro. Pierderile raportate de companie la Ministerul Finanțelor depășesc 8,1 mil. de euro. Afaceri în scădere a avut și Staff Collection, deţinătoarea celei mai mari reţele românești de magazine de confecţii House of Art, care a raportat pierderi de 4,5 mil. euro în 2010, la o cifră de afaceri de 13,7 mil. euro. Faţă de 2008, an „de referinţă“ pentru industria de profil, veniturile celor două businessuri au scăzut cu circa 40%. Și nu doar criza e motivul. „Să nu uităm de concurență“, atrage atenția Bogdan Belciu, partener la PwC, explicând că retailerii internaționali au forță financiară – care le permite să facă marketing și investiții și pe timp de criza -, ofertă mare pe rafturi și prețuri mici. „În plus, notorietatea, capacitatea de negociere și sinergiile de costuri ale unui retailer cu cifra de afaceri de miliarde de euro sunt greu de egalat de un retailer local“.
"În prima jumătate a lui 2010 am avut un moment de cotitură; atunci ne-am gândit să spunem stop joc. Insolvența este o decizie strategică. Dacă afacerea crește, datoriile din urmă vor fi și ele ușor-ușor plătite".
Rareș Jianu. cofondator TinaR
Le va fi mai ușor să treacă de criză celor care profită de această soluție a intrării sub protecția creditorilor? „Greu de spus“, răspunde sec Maria Grapini, președinte al Federației Patronale a Industriei Ușoare, explicând că insolvența va fi „o mare problemă“ după modificarea făcută recent la Codul fiscal. „Firmele declarate în insolvență nu vor mai avea stopate dobânzile și penalitățile create înainte de intrarea în reorganizare și nici pe parcursul ei“, lămurește Grapini, care se așteaptă la „o adevărată naționalizare“. „Este evident că firmele intrate în insolvență nu au capacitate de plată, doar de aceea sunt acolo… păi de unde să plătească dobânzi și penalități adunate ani de zile până se închide insolvența?“ Răspunsul îl dă tot ea: „Li se vor lua și casele, și bunurile administratorilor, patronilor, și tot“. Și-atunci, insolvența, văzută în vremurile mai puțin bune de acum ca un „un colac de salvare“, ar putea deveni într-adevăr un termen aproape sinonim cu falimentul, cum era în vremurile de creștere, când, strict statistic, peste 98% din companiile românești intrate în insolvență trăgeau obloanele pentru totdeauna.
