În 2009, nivelul mediu de trai a crescut doar cu 0,4 %, faţă de + 1,4 % pe an în perioada 1996 – 2008, scrie săptămânalul Le Point citind datele INSEE. Indicele calităţii vieţii se calculează prin împărţirea veniturilor unei familii la numărul de persoane care o formează, luând în considerare şi alţi factori (de exemplu, câte frigidere are o familie) şi faptul că cei mici consumă mai puţin decât adulţii. El nu trebuie confundat cu venitul sau salariul.
Acest indice era în 2009, în marile oraşe, de 19.080 euro, adică 1.590 de euro pe lună. Concret, jumătate din francezi trăiau cu mai mult decât această sumă şi cealaltă jumătate – cu mai puţin. Potrivit Agerpres, în timp ce criza din 2008 s-a reflectat în ansamblul populaţiei, cei mai săraci (10 %) au fost cel mai puternic afectaţi: nivelul lor de trai a scăzut cu 2,1 %, ”mai mult decât în perioada de scădere economică din anii 2000”. Acest lucru se datorează, potrivit INSEE, ”în primul rând degradării pieţei forţei de muncă”. Franţa avea atunci 8,2 milioane de săraci, care trăiau cu mai puţin de 954 de euro pe lună, adică 13,5 % din populaţie (faţă de 7,8 milioane şi 13 % în 2008).
De asemenea, conform aceleiași surse, şi nivelul mediu de trai al celor mai bogaţi, care reprezintă 10 % din populaţie, a scăzut (- 1,2 %). În perioada 1996 – 2008, nivelul lor de trai progresase mai rapid decât al celorlalţi. Între aceste două extreme, restul populaţiei a cunoscut o ”îmbunătăţire relativă a situaţiei în perioada 2008 – 2009”, ceea ce nu s-a întâmplat în perioadele precedente de creştere, potrivit INSEE.
În perioada 2004 – 2008, 36 % dintre francezii de peste 16 ani s-au confruntat cu sărăcia cel puţin un an, fie că veniturile lor au fost sub 954 de euro pe lună, fie că au avut probleme legate de condiţiile de trai, precum cele referitoare la locuinţe.
În Franța, criza a ocolit clasele de mijloc
5 iulie 2012, 11:13
Ultima modificare în 5 iulie 2012, 14:13
Nivelul de viaţă al francezilor aproape că a stagnat în 2009 din cauza crizei, care i-a afectat mai întâi pe cei mai săraci, dar şi pe cei mai bogaţi, potrivit unui studiu publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică şi de Studii Economice (INSEE).
Etichete: criza,
franta
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook