De jur imprejurul Chisinaului, cat vezi cu ochii, se intind dealuri acoperite de vii. Acum, unele in paragina, altele asteptand sa se aplece sub povara grea a unei noi toamne bogate in struguri. Dar nu toate colinele din apropierea capitalei republicii Moldova sunt in egala masura de bogate. Unul dintre ele este mult mai deosebit decat celelalte, zeci de ani la rand adapostind un obiectiv strategic. La suprafata, nimic nu te face sa crezi ca sub viile urcate pe crestele de roca s-ar ascunde un labirint galerii. Grilaje metalice, un paznic la poarta – imbracat intr-o imitatie de uniforma militara, controlul legitimatiilor. „Avieti aprobari?”, „Avem!”. Masina trece si – constient de ceea ce te asteapta – iti faci cruce: tocmai ai intrat in orasul subteran de la Cricova, altadata, orasul interzis. O gura de mina se iteste catre tine: bezna, roca de jur imprejur, apoi apar neoanele si constati ca esti pe o autostrada care te duce spre burta pamantului. Poti sa mergi si sa mergi vreo 100 de kilometri. Cam atat numara in lungime beciurile de la Cricova. Din care, 64 de kilometri sunt „locuiti” de butoaie cu vin.
Fierbinteala datorata admiratiei iti este alungata de racoarea placuta a orasului in care principala atractie este sa bei un vin de calitate. Si aici, ai de unde. De-a dreapta si de-a stanga, inainte si inapoi, doar asta vezi. La Cricova sunt pastrate anual 30 de milioane de litri de vin dispuse ordonat pe strazi ale caror nume iti pot provoca nelinisti gastrice: strada Cabernet – exact, aici se pastreaza acest soi, strada Pinot, Aligote, Riesling, Feteasca. Mai e si bulevardul Sampaniei, locuit anual de vreo 3,5 milioane tone de spumant. Rapus de informatie, cat pe ce sa fii calcat pe trecerea de pietoni – de un camion care nu a respectat culoarea semaforului la intersectia dintre Cabernet si Aligote – te retragi catre saloanele de degustare sau in ascunzisurile unde sed, de zeci de ani, vinuri frantuzesti, spaniole sau moldovenesti.
Vinoteca Nationala arata ca un grozav labirint cu pereti impartiti in celule, unde, ce sa vezi, zeci de sticle. Ghida paseste in fata noastra turuind in engleza si strangand – de frig, un cojocel peste umeri. Majoritatea americani, turistii casca ochii si incearca sa descifreze pe etichetele innegrite marca si vechimea vinului. Te cutremuri! Iata vinurile maresalului nazist Hermann Goering, colectia sa cazand prada de razboi la sovietici.
O sticla de un milion de dolari
Alta celula – ce avem aici: mult praf, paienjeni, dar si un Aighesat tip portvein din 1905 pe care presedintele Moldovei, Petru Lucinschi, l-a daruit Vinotecii Nationale dupa ce, la randul sau, fusese cadorisit cu sticla de catre presedintele armean. Trecem mai departe si dam cu ochii de cel mai vechi vin din vinoteca – un Evreiesc de Pasti din 1902. Extrem de valoros mai ales pentru ca, in urma unui incendiu catastrofal, intreaga generatie din acest soi a fost distrusa, singura sticla salvata fiind cea de la Cricova. Un texan, sosit in 1964, epoca bunelor relatii ale lui Nichita Hrusciov cu americanii, a vrut sa scoata din buzunar pentru aceasta sticla un milion de dolari. Hrusciov insa, patriot, a pastrat neatins patrimoniul. Moldovenii ar da astazi sticla cu tot cu clopotul sub care este pastrata, dar solicitantul nu mai este printre noi. Alt compartiment, alta relicva: un lichior cehesc Jan Becher, tot din 1902, nu a repurtat acelasi succes ca „Evreiescul”, dar asta nu i-a stirbit autoritatea de cel mai batran lichior din Moldova. Mai avem, dupa cum urmeaza: Port Whine – Portugalia 1937, Red Bourgogne 1936, Baian – Azerbaidjan 1956, Malaga – URSS 1962. Vreo cinci sticle cu „Chateau Mouton Rotschild”. La o licitatie la Sotby’s o sticla cu aceasta eticheta, dintr-o colectie frantuzeasca, a fost vanduta cu 60.000 de dolari.
Cu ochii la aceste adevarate comori bahice, nu poti sa-ti infrangi pofta de a sorbi din licorile dulci ale viilor Cricovei. Fapt stiut cu siguranta si de gazde, care te primesc in mai multe sali special amenajate pentru degustarea unor vinuri de calitate.
Fie in Casa Mare – cu lambriuri de lemn sculptate cu imagini de la nuntile traditionale moldovenesti – fie in sala Fundul Marii – amenajata exotic, aidoma unui abis oceanic, fie in Sala Mare – care poate gazdui petreceri cu pana la 70 de participani – ori chiar in sala cu gratar si semineu – peste tot oamenii de la Cricova sunt gata sa-ti astearna in fata platouri cu gustari menite sa insoteasca la masa pocalele pline cu „sangele lui Dionysos”.    

Crama se poate vizita cu 300 USD
Dupa al doilea razboi mondial, Cricova era doar o galerie de piatra. Pe la inceputul anilor ‘50, specialistii sovietici au constatat ca aici se pastreaza o temperatura de 12-14 grade Celsius si o umiditate de 96-97 de procente, adica exact conditiile ideale de pastrare a vinului de calitate.
Recunoscuti ca stiu sa scoata bani si din piatra seaca, expertii sovietici au sugerat mutarea vinurilor de la Moscova in galeriile fostei cariere. Din iulie, ‘52, in beciuri au inceput sa se adune licorile. Sovieticii si-au impartit prada de razboi intre cramele din Rusia, Crimeea si Moldova. La Cricova a ajuns grosul.
Vinoteca Nationala numara acum 648 de denumiri de vinuri, adunate din toata lumea, cu un volum de peste un milion de sticle. Cifre si iar cifre, ati putea spune, dar nu este doar atat. Daca ai incerca numai sa evaluezi intreaga colectie a Vinotecii Nationale ajungi desigur la o suma care depaseste datoriile Moldovei catre FMI sau Banca Mondiala. Lucru desigur sustinut si de scandalul iscat in jurul privatizarii combinatelor de alcool din republica, printre care se numara si Cricova SA. Neputinta Guvernului de la Chisinau de a le scoate la vanzare a indepartat pentru a treia oara FMI din tara, in luna aprilie.
Vorbim, evident, doar de acea parte a colectiei de vinuri care apartine statului, pentru ca in cramele de la Cricova sunt si colectii particulare. Firmele bogate, cel mai adesea companiile straine, inchiriaza „celulele” din peretii galeriilor pentru a-si pastra in locul ideal propriile vinoteci. Majoritatea vinurilor provin din podgoriile Moldovei. Un moldovean obisnuit nu poate sa se atinga de ele in 30 de ani. Preturile de vanzare, meschine pentru un occidentale care arunca usor 300 de dolari sa intre in cea mai mare crama din lume, sunt insa uriase pentru cel care sadeste vita si care, cu greu, castiga 10-20 dolari lunar. Iar truditorii viilor s-au imputinat in ultimiii ani.
Inceputul sfarsitului pentru podgoriile Moldovei a venit o data cu anul 1985, cand Gorbaciov, dorind sa reduca consumul de alcool un URSS, a limitat productia de vin la o cota stabilita de lege. S-a redus astfel suprafata cultivata cu vita de vie, apoi, in 1986-1987, au venit ingheturile peste viile Moldovei. Atunci au disparut multe dintre soiurile de vita nobila. Mai apoi, destramarea imperiului sovietic, si inceperea perioadei de tranzitie, reforma si restructurari au dus la scaderea numarului de angajati ai combinatului de vin Cricova de la 1.000 la 700. S-a diminuat pana si faima de obiectiv strategic de care se bucura crama inainte de 1991. Daca inainte trebuia, fie sa fii „cineva”, fie sa ai un Dumnezeu milostiv pentru a putea patrunde in orasul subteran, acum culoarele, strazile si salile acestuia fac parte din trasee turistice, ce-i drept scumpe, dar nu exagerat. Ghidele, infofolite in cojocele de blana, dupa ani de zile de prezentari adresate mai marilor imperiului sovietic si oaspetilor lor, au acum sarcina sa conduca pe aceleasi trasee ba cate un sef de la NATO, ba pe cineva de Uniunea Europeana, ba cate un presedinte de tara „vecina si prietena”, precum Romania, Ungaria, Polonia sau Bulgaria.
Ca tranzitia spre economia de piata a patruns si aici, la 80-90 de metri in subteran, sta dovada si abilitatea cu care ghizii combinatului vorbesc engleza, franceza sau germana, dupa cum sunt turistii veniti in descoperirea lacasului lui Bachus. Astazi, prin saloanele de degustare se perinda zilnic mult mai multi muritori de rand de cat era obisnuita Cricova sa vada in zilele imperiului rosu.tr