Lipsa de solidaritate a unor țări

Nu există un sentiment special față de ucraineni, victime ale unei forțe invadatoare ca și alte popoare din lume care nu se bucură de aproape niciun sprijin. Așa cum lipsa de solidaritate cu Kievul în țări din America Latină, din Africa și din Orientul Mijlociu se datorează faptului că SUA, mai degrabă decât Rusia, sunt privite ca o națiune imperialistă.

Prin urmare, sentimentul antiamerican determină unele guverne să fie mai indiferente față de agresiunea rusă asupra ucrainenilor, transmite editorialistul Guga Chacra pentru O Globo.

Să luăm un exemplu din discursul lui Biden de ieri în Lituania. Președintele SUA a declarat că apără integritatea teritorială a Ucrainei și a adăugat că nu va accepta niciodată anexarea Crimeii de către Rusia. Poziția sa, în acest caz, este în acord cu dreptul internațional și cu Carta ONU.

Atrage atenția, însă, faptul că președintele SUA folosește acest argument în cazul teritoriilor ucrainene, dar nu și în cazul altora. La preluarea puterii, liderul american nu a răsturnat decizia lui Donald Trump de a recunoaște anexarea ilegală de către Israel a Înălțimilor Golan, care sunt un teritoriu al Siriei.

De asemenea, Biden nu l-a întrebat niciodată pe Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei, despre ocuparea ilegală turcă a Ciprului în urmă cu mai bine de 50 de ani. În cele din urmă, actualul ocupant al Casei Albe a susținut invazia Irakului pe când era senator și chiar a propus împărțirea țării în trei state.

Care sunt diferențele dintre aceste cazuri?

Călăul. Israelul și Turcia sunt aliați ai SUA. Rusia este inamicul. Unii ar putea argumenta că israelienii au cucerit Golanul într-un război de apărare, iar Turcia a acționat pentru că grecii ar fi intervenit mai înainte în Cipru. Dar Vladimir Putin folosește argumente similare în cazul Crimeii și estului Ucrainei, spunând că s-a apărat de NATO și susținând că SUA au intervenit în Ucraina în 2014, când un aliat al Moscovei a fost înlăturat.

Chiar dacă există diferențe, nordul Ciprului ar trebui să fie teritoriu cipriot, așa cum ar trebui să fie Golanul în mâinile Siriei, iar Crimeea, cu Ucraina (în cazul Irakului, există deja un consens că invazia a fost efectuată pe baza unor minciuni, iar propunerea lui Joe Biden a fost întotdeauna văzută ca un motiv de zeflemea).

Putem lua un alt conflict în curs. Azerbaidjanul a întrerupt în această săptămână legătura Armeniei cu Nagorno-Karabah, o enclavă armeană de pe teritoriul azer. S-au agitat guvernele europene? Nu. Principalele națiuni ale Europei pur și simplu ignoră suferința populației armene în mâinile Azerbaidjanului. La urma urmei, ele cumpără petrol de la azeri, care este fundamental într-o perioadă de embargo asupra petrolului rusesc.

Se întâmplă și invers. Vedem numeroase condamnări din partea țărilor din America Latină, Africa și Orientul Mijlociu la adresa acțiunilor israeliene împotriva palestinienilor. Tonul este adesea mai aspru decât cel folosit în condamnările invaziei ruse.

De ce? Pentru că Israelul este adesea văzut ca un fel de braț al imperialismului american, dar Rusia nu. Țările cu majoritate musulmană tind, de asemenea, să condamne mult mai mult islamofobia din Europa decât atrocitățile comise de China împotriva minorităților musulmane precum uigurii. Încă o dată, ceea ce contează este călăul, nu victima.