Agenţii fiscului şi angajaţii companiilor de salubritate sunt în grevă luni, în Grecia, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate adoptate vineri de coaliţia socialistă aflată la putere, relatează AFP.
Astfel, până şi cei care se ocupă de colectarea de venituri la buget şi-au încetat activitatea.
Mai multe alte organizaţii se pregătesc să înceteze lucrul înaintea grevei generale de joi, decisă de Confederaţia generală a muncitorilor greci (GSSE) şi de Federaţia Funcţionarilor Publici (Adedy).
Cei aproximativ 15.000 de agenţi ai fiscului au declanşat o grevă de 48 de ore, după un protest similar la începutul lunii februarie.
Funcţionarii municipali sunt în grevă până miercuri, exprimând nemulţumirea faţă de „măsurile sociale nedrepte şi faţă de furtul din salarii şi pensii”. Angajaţii firmelor de salubritate au încetat colectarea gunoiului.
Angajaţii din justiţie au anunţat că vor înceta lucrul timp de trei ore în fiecare zi din această săptămână.
Federaţia angajaţilor atelierelor service şi Federaţia profesorilor vor stabili luni modul în care vor participa la grevă.
Frontul Luptei Sindicale (PAME), apropiat de Partidul Comunist (KKE), a programat un miting luni seara în centrul Atenei, în timp ce sindicatul Adedy va organiza o acţiune de protest separată în faţa Ministerului Finanţelor şi reprezentanţei Uniunii Europene.
SURSA: Mediafax