“Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire” (Ion Luca Caragiale).

“Industria este sufletul mediului de afaceri şi cheia de boltă a prosperităţii” (Charles Dickens)

Mall-uri, cartiere rezidențiale, clădiri de birouri și depozite pentru importuri în locul marilor platforme industriale.

Fabrici puține, foarte puține. Cele vechi sunt obligate să recurgă la lohn care este sub-rentabil. Cele noi sunt marea majoritate micro-întreprinderi, puțini angajați, puțină valoare adăugată.

Nu se găsesc absolvenți de liceu sau facultate interesați sau specializați în munca industrială. Cei angajați în cele din urmă trebuie recalificați și costă cât banii pe care i-au dat pe cele 2-3 facultăți pe care până și ei realizează că le-au terminat inutil. Generatia Y nici nu mai învață la școală despre “componența liniei de fabricație” sau “inginerie industrială” sau “calificare de echipamente și probe tehnologice”.

Dacă nu ești în proprietatea statului nu ai parte de diplomație economic așa încât să te asiste la exporturi. Amânari sau ratari de investiții în extindere și modernizare din cauza birocrației sau lipsei de transparență și predictibilitate. Așadar, mediocritate tehnologică, devans competitiv, condamnare la non-inovație.

Taxe, impozite, somații, controale, verificări, amenzi. Sunt controale în care ți se spune de la început ca au tință de amendă, deci e mai bine să colaborezi.
                              
Cu cât ești mai mare cu atât ești vizitat mai des de diverși inspectori de la Fisc, muncă, vamă, pompieri, Sanepid, veterinare, etc. Ei își fac probabil datoria dar oriunde privești în jurul tău către afaceri mai mici te șochează munca la negru sau evaziunea fiscală.
    
Umilințe la ușa politicienilor și oficialilor locali și centrali pentru ajutor – toți caută cu febrilitate investitori noi, uitând că cei existenți sunt mai dispuși să investească în continuare. Așă că nu te ajută cu nimic. Eventual se cer sponsorizări sau a le fi angajate rudele sau contractate firmele cunoștințelor. Și, în ani electorali,  maxima exuberantă la TV în a sustine industria și economia.

Și mai presus de orice, spectacolul grotesc al legilor slabe, aproape imposibil de deslușit și aplicat, tocmai din zona economică și financiar-bancară, returnate în Parlament de la Preșidenție. Și chiar și revizuite, multe rămân slabe.

Dacă devii vocal ți se spune că exagerezi, creezi panică, ești paranoid, eventual ești amenințat discret sau fățiș. A, și să nu uităm de argumentul suprem, dezarmant:  "trebuie să facem așa pentru că așa cere Uniunea Europeană”.

Așa că în ianuarie 2016 sunt mai puțin optimist.

Dar o să-mi treacă. Îmi amintesc că premierul Cioloș a spus că crede în re-industrializare, mă mai uit prin Strategia de Reindustrializare din 2013, Strategia Națională pentru Competitivitate din 2014, Strategia Națională pentru Competitivitate 2015, și mă realatur celorlalți industriași români sau străini care suțin că re-industrializarea este cheia unei evoluții sustenabile pentru România.