„Am încheiat testele de laborator şi vom testa acest candidat la vaccin pe un număr de 500 de persoane, oferite voluntar, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, astfel încât, dacă vom avea succes, să-l putem distribui în 2021”, a declarat Matteo Liguori, director general al companiei italiene Irbm.
Italia și Anglia
Înfiinţată în 2009 în localitatea Pomezia (centru), această companie, care operează în sectorul biotehnologiei moleculare şi chimiei organice, este una dintre cele mai reputate din ţară după ce în 2014 a lucrat la dezvoltarea unui vaccin împotriva Ebola. Acum, o echipă de cercetători şi tehnicieni ai Irbm şi ai filialei sale Advent lucrează neobosit la un posibil vaccin împotriva COVID-19. Testele de laborator s-au încheiat şi se va trece la administrarea de doze unor persoane sănătoase, pentru a vedea cum reacţionează sistemul lor imunitar, şi a-i verifica toxicitatea. Testele pe oameni vor începe luna aceasta și în Marea Britanie, în colaborare cu Institutul Jenner al Universităţii Oxford. „Colaborăm cu ei de zece ani şi încă de la început s-a stabilit ca testele să fie realizate în Marea Britanie, şi nu în Italia”, a spus Liguori.
Acțiunea Spike
El a explicat cum va fi procesul: cercetătorii vor izola aşa numita proteină „spike”, un element cheie al virusului pentru a pătrunde în celulă şi a „replica materialul său genetic şi a-l insera într-un virus similar celui al gripei”. „Acest virus cu proteina ”spike” va fi introdus în organismul uman pentru a se activa sistemul imunitar şi a se genera astfel anticorpi”, a precizat Liguori. Peste 500 de persoane s-au oferit voluntar pentru a se supune testelor clinice. Este vorba de persoane sănătoase, cărora li se vor face analize pentru a vedea dacă nu au anticorpi prealabili şi care vor fi izolate într-o zonă specifică, fără contact cu exteriorul. Ele vor fi controlate în permanent de experţi, cercetători şi medici care vor observa cum reacţionează la vaccin şi vor fi obţinute date pentru a realiza rapoarte de răspuns al organismului.
Din septembrie, poate avem o șansă
Dacă această primă fază va avea rezultate bune, Liguori prevede să administreze dozele în septembrie, încă în fază experimentală, categoriilor celor mai expuse precum personalul medical şi forţele de ordine, iar în paralel se vor realiza testele definitive pentru ca vaccinul să fie avizat de autorităţile medicale competente. „Este un virus care avansează cu mare rapiditate şi ştim puţine despre el. Comunitatea ştiinţifică nu a avut timp să-l studieze cum trebuie. Este o problemă mondială pe care o vom rezolva la nivel mondial, dar trebuie să ne mişcăm repede pentru a găsi un antidot care să frâneze propagarea”, a încheiat Matteo Liguori.