Un număr de 25 de persoane din judeţul Dolj beneficiază lunar de pensii care depăşesc 10.000 lei brut, cea mai mare pensie, în valoare de 15.500 lei, încasând-o un fost magistrat, a declarat, sâmbătă, directorul Casei Judeţene de Pensii, Daniel Baciu, citat de corespondentul Mediafax. Potrivit directorului Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj, Daniel Baciu, printre cei care primesc lunar peste 10.000 de lei pensie brut se află şi cinci persoane din domeniul aeronautic. "În jude
Un număr de 25 de persoane din judeţul Dolj beneficiază lunar de pensii care depăşesc 10.000 lei brut, cea mai mare pensie, în valoare de 15.500 lei, încasând-o un fost magistrat, a declarat, sâmbătă, directorul Casei Judeţene de Pensii, Daniel Baciu, citat de corespondentul Mediafax.
Potrivit directorului Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj, Daniel Baciu, printre cei care primesc lunar peste 10.000 de lei pensie brut se află şi cinci persoane din domeniul aeronautic.
„În judeţul Dolj avem 25 de persoane care încasează pensii între 100 şi 155 de milioane de lei vechi. Dintre cei care încasează pensii de peste 100 milioane lei vechi, 80 la sută provin din rândul magistraţilor. Mai avem personal de la Curtea de Conturi, din domeniul aeronautic civil navigant şi nenavigant”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul Casei de Pensii Dolj.
Cea mai mare pensie, de 15.500 de lei brut, o primeşte un fost magistrat craiovean.
Potrivit sursei citate, persoanele care primesc pensii de peste 10.000 lei beneficiază de retribuţii stabilite prin legi speciale.
„Magistraţii, aviatorii şi astfel de categorii sociale au beneficiat de legi speciale care prevedeau, de exemplu, ca pensia să fie stabilită la 80 la sută din salariul încasat în ultima lună de activitate. În ultimele trei luni îşi băgau tot felul de sporuri de zbor, nu ştiu câte curse – vorbesc în cazul aviatorilor – încât ajungeau la salarii exorbitante. Iar ei primeau, în baza legii speciale, 80 la sută din acest salariu”, a mai spus directorul Casei de Pensii Dolj.
Guvernul a avizat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, urmând ca documentul să fie transmis Parlamentului spre dezbatere prioritară.
SURSA: Mediafax