Plini de grijă faţă de banii publici, bani proveniţi din buzunarele noastre, ale tuturor contribuabililor, funcţionarii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din judeţul Mureş s-au gândit că ar fi bine să plaseze aceşti bani în ţigarete. Angajaţii statului, plătiţi de noi toţi, au considerat că este o idee bună să pună un anunţ pe un site de licitaţii prin care să anunţe că instituţia vrea să achiziţioneze ţigarete.Pe site-ul www.licitatiipub
Plini de grijă faţă de banii publici, bani proveniţi din buzunarele noastre, ale tuturor contribuabililor, funcţionarii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din judeţul Mureş s-au gândit că ar fi bine să plaseze aceşti bani în ţigarete. Angajaţii statului, plătiţi de noi toţi, au considerat că este o idee bună să pună un anunţ pe un site de licitaţii prin care să anunţe că instituţia vrea să achiziţioneze ţigarete.
Pe site-ul www.licitatiipublice.ro a fost pus un anunţ prin care Direcţia solicita 25.000 de pachete de ţigarete, iar criteriul era preţul cel mai mic. Potrivit lui Lorand Schmidt, director al instituţiei, „solicitarea vine din partea directorilor de la centrele de adulţi, persoane neuropsihice, care sunt dependenţi de ţigări. Am recurs la această metodă pentru a preveni cerşitul ţigărilor sau situaţiile în care oamenii adună de pe jos chiştoace”.
După cum spune directorul, ţigaretele erau destinate asistaţilor sociali, nu angajaţilor. El nu spune însă cum au ajuns aceştia să fie dependenţi fiind internaţi, ci consideră că trebuie să li se respecte dreptul lor la fumat. Practic, Direcţia de Protecţie Socială Mureş, bagă mâna adânc în buzunarul nostru pentru achiziţia de ţigarete.
Trebuie luat în seamă faptul că, potrivit directorului, produsele din tutun nu erau destinate unor tratamente speciale celor care suferă acut de asemenea dependenţă. Până acum, nu au fsot semnalate cazuri în care instituţii ale statului din alte judeţe să facă asemenea achiziţii din bani publici, sau să încurajeze pe banii contribuabilului viciile unor persoane de care, cel puţin oficial, ar trebui să aibă grijă.
NOTĂ
Funcţionarii din cadrul direcţiei au făcut confuzia des întâlnită între „ţigări” şi „ţigarete”. Termenul „ţigară” se referă la obiectul cunoscut popular sub numele de „trabuc”. Pentru a găsi anunţul cu pricina, utilizaţi pentru căutare termenul eronat „ţigări”.
DETALII
Citeşte şi: Afacerea „ţigarete din bani publici” de la Mureş va fi anchetată