Disponibilizările impuse de criză pot transforma colegii de birou în rivali acerbi în competiţia pentru păstrarea jobului. Dar nu practicile „neortodoxe“ sunt cele care te salvează.
Criza se traduce deja prin disponibilizări masive, atât în sectorul privat, cât şi în cel de stat. Se estimează că cele mai lovite vor fi firmele mici, în cadrul cărora rata disponibilizărilor se va dubla, chiar tripla în a doua jumătate a acestui an faţă de perioada similară din 2008. Multe domenii, precum marketingul şi resursele umane, vor avea profund de suferit, este de părere Catrinel Meicu, consultant resurse umane. În aceste condiţii, competiţia dintre angajaţi pentru păstrarea jobului devine acerbă, miza fiind demonstrarea rezultatelor individuale în faţa şefilor. Compania de consultanţă „M27 Business Machine“ a demarat, de curând, cursuri de „anticoncediere“, în cadrul cărora sunt comunicate tehnici pentru păstrarea jobului şi trucuri despre cum să supravieţuieşti contrelor la limita eticii aplicate de colegii de serviciu. „Cine nu este patronul businessului său poate fi concediat“, explică Clement Dan, organizatorul cursului. Şi Daniela Necefor, managing partner la Total Business Solutions, spune că, în această perioadă, evaluările se fac pe baza performanţelor din trecut, iar cei care nu şi-au demonstrat competenţele şi loialitatea vor fi primii pe lista concedierilor.
Însă disponibilizările nu trebuie făcute fără o analiză riguroasă, deoarece pot duce la pierderea unor angajaţi-cheie şi, implicit, la reducerea profitabilităţii companiei.
Fă-ţi un plan personal
Specialiştii „M27 Business Machine“ recomandă întocmirea unui plan de măsuri pentru următoarele şase luni pentru păstrarea jobului sau pentru promovare. Primul pas este să identifici ce măsuri poţi lua pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor companiei. Mai exact, ce poţi face în plus faţă de ceea ce faci acum. Cu lista în mână, comunică planurile tale superiorilor.
Fii cu ochii pe costuri
Fă tot posibilul să reduci costurile din departamentul tău şi eficientizează-ţi timpul de lucru. Astfel de măsuri îţi vor creşte valoarea în faţa şefului direct. De exemplu, poţi folosi eficient sau mai puţin resursele firmei (energie electrică, hârtie, carburant, telefon mobil), iar acest lucru nu va trece neobservat. Pasul doi este propunerea unor soluţii de reducere a costurilor companiei în care lucrezi.
Măreşte-ţi fan clubul
Socializarea şi construcţia unui brand personal este vitală dacă doreşti să îţi păstrezi locul de muncă sau chiar să avansezi în carieră. În acest sens, specialiştii recomandă cultivarea unei reţele de aliaţi, în special din rândul managerilor. Pentru fiecare dintre „fani“, trasează un plan de măsuri prin care îţi prezinţi punctele forte şi realizările într-un mod credibil, astfel încât, la nevoie, aliaţii tăi să te poată susţine cu argumente.
Oferă-te voluntar
Dacă toţi angajaţii de valoare sunt performanţi şi loiali, ce îi deosebeşte în ochii critici ai superiorilor în momentul unei disponibilizări colective? Cursurile de „anticoncediere“ îţi recomandă trei reguli esenţiale pentru a intra în clubul „angajatului favorit“: respectă termenele impuse de superiori (ratarea lor poate atrage performanţe negative pentru echipă), preia sarcinile noi fără comentarii inutile şi fii deschis la sugestiile şi ideile superiorilor tăi („nu îţi contrazice şeful“).
Arată că eşti flexibil
În această perioadă, schema de personal este riguros evaluată de directorii de resurse umane. Potrivit Ioanei Moholea, project manager la Perspective Group, una dintre principalele calităţi apreciate la un angajat este flexibilitatea. „Următoarele pe listă sunt reducerea timpilor morţi şi proactivitatea, de exemplu, orientarea către acţiunile şi activităţile care aduc un plus de valoare companiei şi eliminarea celor neprofitabile“, adaugă Maholea. Buna relaţionare cu membrii echipei şi cu partenerii constituie, de asemenea, un atu.
Cine pleacă acasă
Sectoarele imobiliar, bancar, asigurări, construcţii şi auto vor fi cele mai afectate de concedieri în următoarea perioadă
1 mil. este numărul şomerilor care ar putea fi înregistraţi în România la finele acestui an, 40% provenind din construcţii, transporturi, agricultură şi industria alimentară
Citiţi şi: