Conform unui anunț făcut de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în luna august au fost vândute 43.762 de imobile, cu 6.391 mai puţine faţă de luna iulie. Datele vizează vânzările de la nivelul întregii țări.
„În luna august 2020 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 43.762 de imobile, cu 6.391 mai puţine faţă de luna iulie 2020. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna august a acestui an este cu 653 mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2020, în Bucureşti – 7.799, Cluj – 2.705 şi Braşov – 2.605. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Olt – 163, Caraş Severin – 224 şi Sălaj – 327”, este scris într-un comunicat al ANCPI, conform agerpres.ro
De asemenea, ANCPI transmite că numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna august a acestui an, a fost de 23.646, cu 3.496 mai mic faţă de luna august 2019.
„Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 5.440, Brăila – 1.747 şi Timiş 1.473. La polul opus se află judeţele Harghita – 59, Caraş Severin – 69 şi Gorj – 78. Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună a anului 2020 sunt Dolj – 459, Timiş – 380 şi Galaţi – 374”, este scris în comunicat.
Aproape 490.000 de proprietăți au fost înregistrate gratuit în primele 6 luni
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), anunță că în primele șase luni ale acestui an a înregistrat, gratuit pentru cetățeni, aproximativ 490.000 de proprietăți, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), susținut de Guvernul României, se arată într-un comunicat transmis de instituție.
De asemenea, în luna iunie 2020, ANCPI a inițiat o nouă procedură de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a proprietăților din 246 de comune din România, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR). Totodată, în prima jumătate a acestui an, ANCPI a semnat cu Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării (ARBDD) cel mai mare contract de finanțare încheiat cu o instituție publică. În aceeași perioadă, ANCPI a eliberat aproape 3 milioane de extrase de carte funciară.
Concret, în primele șase luni ale acestui an, 489.375 de imobile, finanțarea fiind asigurată prin PNCCF, din veniturile proprii ale ANCPI și din fonduri europene nerambursabile. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților se desfășoară la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale (UAT) sau pe sectoare cadastrale.
Astfel, în prezent, din cele 3.181 de UAT-uri din România, 89 sunt cadastrate integral. În alte 2.018 de localități se derulează lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților, care vizează o suprafață de aproximativ 4,4 milioane de hectare. În anul 2020, cele mai multe imobile au fost înregistrate în județele Dolj – 45.133, Alba – 40.616 și Arad – 38.864.
De asemenea, din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), 96% sunt finalizate sau în lucru. În acest moment, sunt înregistrate 5,08 milioane de hectare, reprezentând 53% din suprafața terenurilor agricole care beneficiază de subvențiile APIA. Alte 4,10 milioane de hectare (43%) sunt în lucru, termenul de finalizare a lucrărilor fiind anul 2020.
În luna iunie a.c., ANCPI a inițiat o procedură de licitație deschisă pentru cadastrarea integrală a 246 de UAT- uri din 30 de județe. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin POR. Până la această dată, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au fost finalizate în cinci din cele 660 de comune incluse în Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. În alte 84 de comune sunt în desfășurare lucrări de cadastru general.
Valoarea totală a Proiectului major, inclus în AXA prioritară 11 din POR 2014-2020, este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro cofinanțare de la bugetul de stat. Până în prezent, în cadrul Proiectului major au fost efectuate plăți în valoare de 103.430.208 de lei.