Vânzările de PC-uri, atât laptopuri, cât și desktopuri, înregistrează un reviriment în ultimul an. În ciuda vocilor care anunțau moartea PC-ului odată cu explozia tabletelor și a telefoanelor inteligente, laptopurile, fie PC, fie Mac, nu dispar, ci dimpotrivă. Desigur, vânzările de notebook-uri, chiar dacă sunt hibride, nu se vor apropia de cele ale tabletelor, dar nici nu vor dispărea de tot. În fapt, diferențierea care se făcea oricum în utilizare, a fost acum înțeleasă și de producători. Tabletele sunt folosite în proporție de peste 80% în locuința deținătorului pentru divertisment, în timp ce pentru lucru (de orice fel) ai nevoie de un laptop.
În timp ce utilizatorii au decis deja cum vor folosi produsele pe care le achiziționează, producătorii încearcă să lanseze noi trenduri. Intel, spre exemplu, producătorul de procesoare care se luptă pentru recuperarea terenului pierdut în zona de tablete și de telefoane, a lansat deja noile Core M, pe tehnologie de 14 nanometri destinate produselor care au nevoie de mobilitate și care poate funcționa fără cooler de răcire. În același timp însă Intel produce și procesoare cu performanțe superioare, care nu pot fi integrate decât în desktopuri, precum Haswell E, un Intel Core i7-5960X Extreme Edition, cu opt nuclee.
Din zona de laptopuri menite să înlocuiască desktopurile avem noutăți de la Toshiba, care a lansat două modele, Qosmio X70 și Satellite P70. Ambele modele au ecran de cel puțin 17 inci (43 de cm) și sunt echipate cu procesoare i7 cu patru nuclee, dar și plăci video AMD, cu 4 GB de memorie. Destinate jocurilor și divertismentului, modelele de la Toshiba intră într-o competiție destul de strânsă cu producători renumiți pentru produsele destinate gamingului, precum Asus, Alienware sau MSI. Oricum, și laptopurile de gaming se află pe o piață nișată, fiind limitată clar și de prețuri, care sar ușor de o mie de euro.
Lenovo versus Apple
O luptă și mai interesantă se dă la o altă piață nișată, cea a laptopurilor de vârf, cu design deosebit și performanțe bune, unde produsele Apple sunt cele care dictează trendul. MacBook Air a fost copiat de mulți producători, dar tot nu a fost detronat din poziția de „cel mai cel”. Sony a avut, de-a lungul multor ani, un design mult peste competitori, iar cu fiabilitatea de care dădea dovadă a fost un alt brand foarte important. Din păcate, Sony nu a reușit să rămână pe piață, drept pentru care divizia de computere a și fost îndepărtată din companie.
Pentru a contracara performanțele (și de marketing) ale Apple, producătorii de PC-uri au lansat o serie de laptopuri hibride, cu ecrane duble, fără tastaturi, cu diferite mecanisme de glisare a ecranului astfel încât să fie folosit computerul și ca tabletă. Asus, Acer, Toshiba, Sony, Lenovo, Fujitsu sunt doar câteva nume dintre cei care au experimentat. A intrat în joc și Microsoft, cu Surface. Multe au sfârșit în eșec, unele au mers mai departe. Printre cele care continuă linia se află Lenovo, care a lansat recent noua generația de Yoga 3 Pro, echipat cu procesorul Core M de la Intel. Un hibrid care poate fi folosit aproape în orice fel se dorește, laptop, tent (cort) sau tabletă și care reușește să ofere o experiență de utilizare potrivită pentru fiecare mod. Microsoft a intrat deja în joc (Yoga 3 folosește Windows 8.1) și face reclame comparative cu MacBook Air, o mișcare interesantă pentru că e o recunoaștere a faptului că Yoga 3 este mai bun decât Surface.
La comparația dintre Yoga 3 și MacBook Air, cei de la Lenovo ies clar în câștig. Laptopul este mai subțire (doar 13 mm față de 16 mm), estetica este deosebită, performanțele hardware sunt la fel sau mai bune. Evident, ecranul QHD, cu 3.200×1.800 pixeli, multitouch, și posibilitatea de a-l transforma în tabletă, sunt punctele care îl ridică mult peste laptopul Apple. De altfel, americanii nici nu au anunțat că ar avea de gând să introducă ecran tactil pe MacBook și nici să îl facă hibrid.
Am testat și Yoga 2, generația anterioară, modelul de 11 inci, și Yoga 3. Experiența în utilizare chiar este mai bună pentru Yoga 3, diferența fiind făcută de ecran și de mecanismul folosit în lcul balamalelor clasice (o inovație Lenovo, care seamănă foarte bine cu o curea de ceas). Personal, le folosesc cel mai mult ca laptopuri, nu ca tabletă sau altceva, dar pot spune că posibilitatea de a le utiliza este foarte convenabilă. Tot personal, aș vrea și un model de Yoga 3 de 11 inci (toată gama are 13,3 inci, limitată fiind de rezoluția QHD), dar se pare că nu vom vedea modele mai mici. Merită un Yoga 3 prețul de cel puțin 1.300 de euro (modelul nu s-a lansat încă oficial la noi)? Dacă ne uităm la ce oferă și la ce împachetează la interior, putem spune că merită. Dar trebuie să te găsești printre persoanele care nu au probleme în a plăti atâția bani pentru un laptop. Vor cumpăra fanii Apple Yoga în dauna MacBook Air? Probabil că nu. Indiferent de ce oferă, utilizatorii de Mac doresc sistem de operare iOS, nu Windows.