Numărul locuinţelor date în folosinţă în primul trimestru a scăzut cu 24,6% (2.610 unităţi) faţă de acelaşi interval din 2009, la 7.985 locuinţe, cele mai multe aflându-se în mediul urban, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, 51,3% dintre locuinţele terminate în intervalul menţionat au fost în mediul urban, iar restul în mediul rural.

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de primul trimestru din anul anterior, în primele trei luni din 2010 a scăzut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 2.454 unităţi, iar numărul celor din fonduri publice a scăzut cu 156 locuinţe.

Distribuţia în profil regional subliniază o scădere a numărului locuinţelor terminate pe total cu 2.610 locuinţe, situaţie reflectată în toate regiunile de dezvoltare. Astfel, în Nord-Vest numărul a scăzut cu 870 locuinţe, în Bucureşti – Ilfov cu 566 locuinţe, în Nord – Est cu 509 locuinţe, în Sud – Est cu 377 locuinţe, în Sud – Muntenia cu 118 locuinţe, în Vest cu 93 locuinţe, în Centru cu 46 locuinţe în şi Sud – Vest Oltenia cu 31 locuinţe.

SURSA: Mediafax