Unul cate unul, oamenii parasesc in tacere halele de productie. Zgomotul masinilor si utilajelor se stinge usor, pana la tacere. Birourile se golesc si ele. Se pun sigilii; saci de plastic intra in actiune pentru acoperirea utilajelor. Un miros greu de unsoare patrunde prin crapaturile usilor inchise. Este cadoul facut masinilor uzate de timp. Directorul intreprinderii ramane sa stinga lumina. Oameni de paza se vad ici si colo, vigilenti la tentativele de furt. Aceasta este imaginea cruda a lichidarii.
in Romania ultimilor trei ani, astfel de scene au fost frecvente. Demolarea multor activitati economice s-a produs fara sa se fi pus nimic in loc. Tocmai de aceea, revine obsesiv urmatoarea intrebare: E buna sau nu lichidarea?
Lichidarea unei societati comerciale intervine atunci cand ea nu mai poate face fata platilor catre creditori si dupa ce reorganizarea ei se dovedeste inutila. Practic, lichidarea este parte a unui proces de insanatosire a economiei. Altfel spus, scoti marul putred din cosul cu fructe, pentru a evita si contaminarea celorlalte. Cand insa lichidarea se produce pe fondul unui blocaj financiar genera-lizat, decizia falimentului devine extrem de greu de luat. Asa ar trebui sa fie, teoretic.
Multe active de vanzare, cumparatori putini
in Romania, valul lichidarilor a demonetizat insasi ideea de lichidare, atata vreme cat nu au fost create noi locuri de munca. La aceasta a contribuit si comportamentul Fondului Proprietatii de Stat, care a refuzat oferte venite din partea unor investitori interesati sa preia societati in lichidare sau active ale acestora, pe motiv ca pretul este prea mic. Asa s-a ajuns la situatia in care sute de societati bantuie prin tribunale, fie ca sunt in reorganizare, fie in lichidare judiciara (la cererea creditorilor) sau voluntara (la cererea debitorilor).
In acest moment exista o adevarata inflatie de active pe care le ofera piata romaneasca. De aici apare primul conflict care pune piedici procesului de lichidare. Pe de o parte, existenta unui numar mare de bunuri oferite la vanzare. De cealalta parte, stau cei interesati sa obtina ceva de pe urma lichidarii. Daca actionarul este cel care a declansat inceperea procedurilor, atunci lichidatorul va fi obligat sa-i respecte interesele. Iar interesele actionarului se concentreaza pe obtinerea unui pret bun din valorificare, pentru a ajunge si la el (ultimul care se infrupta din sumele obtinute din valorificare) o parte din banii rezultati de pe urma vanzarii de active sau a intregii societati. Tocmai de aceea, lichidatorii apreciaza ca mult mai facila procedura de lichidare judiciara, aceea dispusa la cererea creditorilor. „Lichidarea inca ridica probleme de mentalitate. Cei care au dreptul sa primeasca bani nu se multumesc cu mai putin. De regula, tintesc spre o valoare cat mai apropiata de ceea ce li se cuvine din actele contabile”, precizeaza Mihail Dimonie, vicepresedinte al Uniunii Practicienilor in Reorganizare si Lichidare.
BKR a sters-o englezeste cu un milion de dolari
Cu siguranta, cea mai mare lovitura primita de Fondul Proprietatii de Stat (FPS) in procesul de lichidare este afacerea incheiata cu firma britanica BKR International.
Filmul evenimentelor a fost extrem de simplu pentru britanici si s-a derulat intr-un ritm mult prea alert pentru vigilenta adormita a autoritatilor romane.
FPS se angajase in amplul proces al lichidarilor incepute in anul 1997. A
