Rusia a început producţia de serie a rachetelor hipersonice Avangard, cu efect de planor, anunţă duminică agenţia RIA, preluată de Xinhua.
"E timpul ca oponenţii noştri din Occident să accepte noua realitate. Rachetele ruseşti Kinjal sunt în serviciu, iar rachetele Avangard au intrat în producţia de serie", scrie sursa citată.
RIA face apel la Occident să accepte negocieri privind securitatea, în contextul noilor arme anunţate joi în Parlament de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Moscova susţine că rachetele Avangard pot zbura cu viteze de 20 de ori mai mari decât a sunetului, pe distanţe intercontinentale, iar rachetele Kinjal pot atinge de 10 ori viteza sunetului. Ambele tipuri de rachete pot fi prevăzute cu încărcături nucleare sau convenţionale şi lansate împotriva unor ţinte la peste 2000 de km. Potrivit lui Putin, rachetele de care dispune în prezent Rusia pot "penetra orice sistem defensiv". (Sursa: Agerpres)