Vânzările de antidepresive şi consultaţiile la psihologi au explodat în Rusia! Pare că o stare de anxietate a pus stăpânire pe tot mai mulţi ruşi, după ce țara lor au atacat Ucraina la 24 februarie 2022, relatează AFP.
Anxietatea s-a amplificat după anunţul mobilizării
Anunţul preşedintelui Vladimir Putin cu privire la mobilizarea parțială a adus acest conflict în viaţa cotidiană a cetățenilor ruși. Pe lângă acest șoc, declaraţiile tot mai alarmiste ale Moscovei ce agită ameninţarea nucleară au amplificat teama în rândul civililor ruși.
După ce a început războiul în Ucraina pe 24 februarie, „timp de două luni nu am mai plecat de acasă, nimic nu mai avea sens”, a spus o moscovită în vârstă de 22 de ani, studentă la Informatică, relatând că de atunci ‘„nu supravieţuieşte decât cu antidepresive, la fel ca mulţi dintre prietenii” săi. Anxietatea sa s-a amplificat după anunţul mobilizării, de teama că fratele sau tatăl ei ar putea fi chemaţi să lupte.
Ultimele declarații ale autorităților de la Moscova au bulversat și mai mult populaţia. La sfârşitul lunii octombrie, când Vladimir Putin a spus că lumea traversează „deceniul cel mai periculos, cel mai imprevizibil (…) după al Doilea Război Mondial”, vecinii studentei menţionate anterior au început să amenajeze un adăpost antiaerian în parcarea subterană a imobilului lor.
În acest context, cheltuielile pentru achiziţia de medicamente antidepresive au crescut cu 70%, iar cele pentru calmante cu 56% în primele luni ale anului 2022, faţă de aceeași perioadă a anului trecut. În plus, au crescut şi adresările la psihologi. Spre exemplu, serviciul de consultaţii psihologice online YouTalk a înregistrat o creştere a cererilor cu 40% după anunţul mobilizării parţiale.
Ce spun rușii despre război
Îngrijorarea se manifestă atât în rândul ruşilor care nu sunt de acord cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât şi în rândul celor care susţin statul rus. în acest sens, pe lângă teama provocată de război, apare şi depresia provocată de sentimentul de dezamăgire faţă de evoluţia nefavorabilă a situației de pe front. „Ce poate fi mai rău decât un război lansat? Un război pierdut”, spune preocupat un rus, care la începutul conflictului era „încântat şi mândru” de ţara sa.
„Că sunt pentru sau împotriva operaţiunii (n. red. militare în Ucraina), toţi sunt îngrijoraţi pentru viitor”, a spus un neurolog din Moscova, care la rândul său a observat o creştere cu un sfert a numărului pacienţilor săi.